Incursiune în sufletul salvatorului în roșu. „Este un adevărat război pe stradă, printre fiare și oameni”
1223
Articole de la același autor
S-a terminat șmecheria! Polițiștii vor fi dotați cu electroșocuri și pistoale cu bile de piper
04 Octombrie 2021
Deficitul de personal de la Pompieri, rezolvat cu soldați și gradați profesioniști
09 Septembrie 2021
Dotări în bătaie de joc pentru polițiști! „În pantaloni la dungă și pantofi cu toc, ținem piept bătăușilor cu spray-uri!
20 August 2021
Se fac angajări din sursă externă la ISU Dobrogea: zeci de posturi, în tot județul!
22 Septembrie 2021
La asta nu vă așteptați! Permisul auto, piatră de încercare pentru viitorii polițiști?
02 Septembrie 2021
Ce este în sufletul salvatorilor în roșu, atunci când luptă cu toate puterile pentru a salva o viață, pe marginea unei șosele, dar ies pierzători în fața doamnei cu coasa? Câtă putere să aibă pentru ca, mereu și mereu, să revină, să scoată oamenii din „capcanele morții”? Romulus Pascaru este unul dintre pompierii constănțeni care de-a lungul anilor s-a remarcat prin profesionalism, devotament și curaj. Dar și prin frumusețea lucrărilor de artă care iau naștere din mâinile lui: sculpturi, picturi sau poezii. De data aceasta, prin măiestria cuvintelor, și-a deschis sufletul, pentru a lăsa să se vadă din durerea și puterea care-i mână pe salvatorii în roșu în lupta cronometru pentru viață.
„Este un adevărat război acolo, pe stradă, printre fiare și oameni. Atâtea lucruri le-au fost date să vadă ochilor mei, atâtea tragedii… și dacă ar fi fost doar cu văzutul nu ar fi fost nimic pentru că adevărata mea menire este să dezleg acele ghicitori macabre și să despletesc bucățile de fier urzite pe trupurile vătămate ale oamenilor. Parcă o vrăjitoare nebună tot împletește la ei și îi atrage în acele capcane ale morții. Până și timpul se oprește parcă mut de uimire să vadă asemenea grozăvii. Uneori oboseam cărând trupurile fără viață, mă odihneam puțin și îmi continuam treaba. Este un sentiment ciudat să pui jos un om mort pe iarbă, cuminte…rămâne exact cum l-ai pus și parcă îți pare rău că timpul chiar s-a oprit pentru el. Dar noi mergem să îi salvăm pe cei vii, pe cei care urlă după ajutor disperați, care mai au secunde de trăit! Să îl smulgem din brațele morții și să-l scoatem ca pe un bebeluș din pântecele mamei lui pe acel nefericit, fără să îi facem rău” – mărturie plină de durere și realitate dură, cu care își începe istorisirea plutonierul adjutant Romulus Pascaru, din cadrul Detașamentului de Pompieri „Fripis Marius Daniel” Constanța. Sunt mai bine de 15 ani de când a îmbrăcat uniforma de pompier, timp în care „am strâns în casca mea, acum de comandant de echipaj, sute de intervenții grele”.
Prima viață pierdută, pe marginea unei șosele
Prima viață pierdută, pe marginea unei șosele
Pe câteva dintre ele, care i-au rămas vii în memorie, le-a așternut pe hârtie. Își amintește și astăzi, de parcă s-a întâmplat ieri, prima dată când i-a murit prima victimă în brațe.
„Mi s-a ordonat să intru înăuntrul mașinii unde se aflau victimele și să le montez gulerele cervicale. Pe șofer l-am evacuat primul, chiar pe picioarele lui, tremura tot, era mai mult speriat, fără leziuni vizibile. Apoi eforturile noastre s-au concentrat pe pasagerul din dreapta față, care era foarte lovit la nivelul capului. Acesta se lovise în timpul impactului de stâlpul dreapta față al mașinii și îsi zdrobise maxilarul și fruntea, unde avea o rană adâncă. După ce i-am montat gulerul cervical, am rămas în stânga lui, să îl susțin într-o poziție care să îi favorizeze respirația dar și coloana dreaptă.
Eram acolo cu o victimă în brațe care sângera abundent la nivelul feței, a încercat să îmi zică ceva dar nu a reușit decât să scoată niște sunete fără sens. Eu vorbeam cu el tot timpul încercând să îl liniștesc: «Știu că mă auzi! Stai liniștit, o să te scoatem imediat! O să fie bine! Nu te mișca, te scoatem noi!» -un monolog banal, lângă un om care era în agonie.
Auzeam generatorul hidraulic huruind parcă amenințător și vocile colegilor mei care se chinuiau să deschidă portiera mașinii, pentru a avea acces la picioarele victimei, care erau prinse în podea. Victima era un tânăr de 19 ani, slăbuț cu articulații fine, ceva mai înalt decât mine și pentru că se zbătea foarte tare îl țineam destul de strâns în brațe, avea dureri groaznice. Am strigat de câteva ori după medicul din ambulanța care sosise la fața locului să îi facă un calmant ceva, dar în zadar. «Mie mi-l scoateți afară, după aceea mă ocup de el!» mi-a răspuns, într-un timp când SMURD-ul era doar o idee a unui doctor arab de la Târgu Mureș.
Am simțit tânărul cum s-a smucit puternic către plafonul turtit al mașinii, de două ori, vrând parcă să scape prin forțe proprii din strânsoarea fiarelor, cu sângele șiroindu-i pe față, s-a încordat în picioare și apoi a aruncat un cheag de sânge din gură și s-a lăsat moale în brațele mele. Am început să îl strig disperat pe medic. Tânărul murise în brațele mele, mai văzusem moartea până atunci, dar niciodată atât de aproape, îmi tremurau genunchii de emoție: «Heeei băiatuuu!! Heeei!! Trezește-te!». Nici o mișcare, niciun zgomot, timpul a stat pentru el. (...) Am strâns uneltele de descarcerare și am rămas apoi mut pe marginea șoselei, privind mașinile care circulau spre Constanța. Aveam hainele pline de sânge, dar câtă amărăciune aveam în suflet nu o să uit niciodată. Noi descarceratorii suntem căliți cu astfel de momente, dar o să port cu mine mereu în minte cum am pierdut primul suflet pe o șosea în Valul luiTraian...”, și-a deschis sufletul Romulus Pascaru.
„Am învățat să iubim viața mai mult decât alții”
„Am învățat să iubim viața mai mult decât alții”
Intervenții grele, cu pierderi de vieți omenești sau cu salvări la limită, au tot fost de-a lungul carierei. De una dintre ele își amintește în mod special, așa cum, de altfel, își amintește fiecare pompier constănțean: carnagiul de pe drumul spre Tulcea, în care au murit zeci de oameni.
„Prin parbrizul lat al autospecialei de descarcerare, Mercedes Vito la acel moment, am văzut o imagine de nedescris. Ne-am uitat unul la altul, cei trei membri ai echipajului, gata să intervenim, și am coborât grăbiți, alergând către victime. Un microbuz de călători rupt aproape în bucăți, era de-a latul șoselei la aproximativ 50 de metri de noi și între noi și acesta se aflau numai bucăți de oameni și cadavre într-o baltă generală de sânge. Era ca într-un vis urât. Se auzea doar tropăitul bocancilor noștri într-o liniște nefirească. Am trecut pe lângă o mână smulsă din umăr și apoi bucăți de craniu aruncate pe linia continuă, am numărat patru cadavre numai până la microbuz”, relatează pompierul constănțean despre impactul dur cu moartea care deja făcuse zeci de victime.
„Am intrat în mașină, pe ușa laterală care era deschisă, sperând la supraviețuitori, o victimă se afla pe culoarul dintre scaune cu fața în jos și părea întreagă: «Doamnă, mă auziți? Doamnă, vă puteți mișca?» am strigat-o și abia când am atins-o pe umăr am observat balta de sânge de lângă capul său. Își zdrobise fruntea de treapta metalică de la ultimul rând de scaune și decedase pe loc”, a continuat Romulus Pascaru istorisirea plină de suferință.
„Rămâne în memoria mea unul dintre cele mai tragice evenimente la care am participat. Există multă încărcătură emoțională, dar noi descarceratorii nu ne asumăm tragediile, altfel nu mai poți să dormi liniștit. Am învățat să iubim viața mai mult ca alții poate, o mână de bărbați de fier căliți în sânge și foc care merg și mâine mai departe”, a mai mărturisit pompierul.
Blamare și injurii, după salvarea unei vieți
Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că salvatorii, fie că sunt ei, medici, pompieri sau polițiști, sunt blamați, huliți și acuzați chiar de aspecte care nu stau în puterea lor. Se întâmplă însă să fie subiectul injuriilor chiar și după ce salvează vieți. O astfel de experiență rememorează și Romulus Pascaru, din tinerețe.
„Era trecut de ora 11:00 noaptea și ieșisem să-mi cumpăr o sticlă de suc. La o intersecție de drumuri, am văzut o mulțime de tineri adunați, unii înjurau, alții țipau, câteva fete plângeau. Întins pe jos, stătea un tânăr plin de sânge în zona capului, nemișcat și cu ochii închiși. Mi-am dat repede seama că nu mai respira. L-am tras ușor pe o parte și i-am curățat gura și dinții de sânge, cu degetul. Am început să îi fac masaj cardiac. După primele compresii, tânărul a expectorat cheaguri mari de sânge și a deschis ochii. Își revenise în simțuri, așa că l-am întors ușor pe o parte și l-am încurajat să tușească și să scuipe tot sângele din gură. (...) După toate manevrele înterprinse, plin de sânge pe mâini și pe cămașa mea albă, am intrat la magazinul non-stop pentru a-mi lua sticla de suc. Vânzătoarea a început să țipe panicată la mine: «Ieși afară, nenorocitule! Golanilor! Omorâți oamenii! Am chemat poliția!». La urma urmei, cine putea să o condamne. Vânzătoarea mi-a împins cola pe tejghea și s-a proptit cu spatele de rafturi continuând: «Ieși afară, ieși afară!». Nu părea să o intereseze banii mei, care și ei erau murdari de sânge. I-am lăsat totuși pe tejghea”, își amintește pompierul.
Toate aceste experiențe, dar și altele la fel sau poate chiar mai răvășitoare, cât și picaterii și istorisiri din viața personală, a unui om aplecat spre artă, au fost publicate în volumul „Pompierul artist”, care a văzut lumina tiparului anul acesta, la Editura Sfântul Ierarh Nicolae. Autorul prezintă, pe alocuri într-un limbaj dur, pe alocuri amuzant, despre trăirile unui om care nu poate trece nepăsător pe lângă suferința altora.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 02 Decembrie 2020
Duminică, 18 Octombrie 2020
Luni, 25 Noiembrie 2019
