Ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ionel Ciucă, a transmis că Armata este pregătită să sprijine autoritățile publice centrale și locale pentru gestionarea situației epidemiologice, dacă va fi o solicitare în acest sens.
"La nivelul Ministerului Apărării Naționale, am dispus luarea tuturor măsurilor pentru prevenirea, limitarea și combaterea infectării personalului MApN cu virusul Covid-19 și asigurarea, la solicitare, a sprijinului autorităților publice centrale și locale abilitate pentru gestionarea situației epidemiologice", a transmis Nicolae Ciucă.
Ministrul Apărării mai spune că, în vederea asigurării sprijinului autorităților locale, comandanții structurilor militare actualizează permanent planurile de acțiune pe tipuri de risc/cooperare la nivel local pe situații de urgență.
Ministrul Apărării menționează o parte dintre aceste măsuri de prevenire și combatere a efectelor infecției cu noul coronavirus.
- Informarea întregului personal al MApN cu privire la măsurile de prevenire a infecției cu COVID-19
- Revederea și actualizarea planurilor de acțiune pe tipuri de risc/cooperare în situații de urgență, la nivelul fiecărei garnizoane;
- Aplicarea măsurilor de protecție individuală a personalului și asigurarea dezinfecțiilor și echipamentelor de protecție necesare la nivelul fiecărei unități militare;
- Interzicerea deplasărilor personalului militar și civil în zonele afectate de COVID-19;
- Limitarea participării la activități internaționale sau cursuri de perfecționare/specializare în țările afectate de COVID-19;
- Monitorizarea răspândirii virusului în zonele de dislocare a unităților militare, inclusiv a posibilelor cazuri suspecte și/sau contacți din rândul personalului unităților militare;
- Izolarea suspecților și trimiterea acestora în unitățile medicale specializate pentru testare și tratament, conform procedurilor.