Odată cu reorganizarea Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, la data de 15.01.2024, a fost introdus conceptul de “Ghișeu unic” în relația dintre poliție și comunitate.
“Acest concept se fundamentează pe necesitatea asigurării unui singur punct în relaționarea cu cetățenii, persoanele juridice sau alte instituții, entități publice ori private”, transmit reprezentanții Poliției Constanța.
În acest sens, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța a fost înființat și funcționează, din data de 5 februarie a.c., Ghișeul Unic, unde persoanele pot depune cereri, sesizări sau documente ori, după caz, li se pot elibera documente, la solicitarea acestora.
Scopul principal al Ghișeului Unic este acela de a facilita și simplifica accesul persoanelor la serviciile publice.
Totodată, la nivelul polițiilor municipale, orășenești și al secțiilor de poliție au fost înființate Compartimentele Dispecerat, Personal de Serviciu și Statistică Judiciară, ce vor îndeplini și funcția de Ghișeu Unic.
Atribuțiile polițistului din cadrul Ghișeului Unic sunt următoarele:
-Primirea cererilor, petițiilor și solicitărilor persoanelor fizice / juridice;
-Primirea corespondenței de la operatorii poștali;
-Primirea documentelor în vederea eliberării avizelor, atestatelor, licențelor și
autorizațiilor prevăzute de lege în competența instituției (portarmă, sistematizare, sisteme de securitate etc.);
-Programarea cetățenilor pentru audiențe;
-Eliberarea certificatelor de cazier judiciar și a certificatelor de integritate comportamentală.
Programul de lucru cu publicul este 08.30 – 16.30, cu excepția zilei de miercuri, când ghișeul funcționează în intervalul orar 08.30 – 18.30.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.