Între 150 și 300 de lei șpagă pentru un certificat fiscal "curat"

2058
2
Între 150 și 300 de lei șpagă pentru un certificat fiscal

Articole de la același autor

Șapte percheziții au avut loc, ieri dimineață, la Constanța, Cumpăna și Valu lui Traian, de către polițiști și procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, în vederea destructurării unei grupări care se ocupa cu înmatricularea în mod ilegal a unor autoturisme, unele dintre ele furate. Patru persoane au fost conduse la audieri, iar una dintre ele, aseară, era deja reținută.
Încrengăturile i-au condus pe anchetatori la un angajat de la Serviciul Public de Taxe și Impozite Constanța, care, contra unor sume de bani, elibera certificate fiscale prin care se atesta că proprietarii lor nu au datorii la stat. Lucru cu totul eronat, spun procurorii. Funcționarul public făcea asemenea "servicii" pentru gruparea respectivă contra unor sume deloc "pretențioase". Anchetatorii spun că el primea între 150 și 300 de lei pentru fiecare certificat fiscal care atesta, de fapt, lucruri nereale, respectiv că proprietarii autoturismelor aveau la zi plătite impozitele pentru mașinile lor. Cu certificatele fiscale în buzunar, membrii grupării își vedeau în continuare de afacerile ilegale pe care le derulau, respectiv vânzări ilegale de autoturisme, multe dintre ele provenind din furturi. Anchetatorii spun că, în multe dintre situații, autoturismele nici măcar nu erau înscrise la Fisc, dar funcționarul elibera totuși certficate fiscale. Se pare că sunt zeci, dacă nu sute astfel de certificate fiscale eliberate pe șpagă de către angajatul respectiv.
Aseară, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a funcționarului public din cadrul SPIT Constanța, în cursul acestei zile el urmând a fi prezentat cu propunere de arestare preventivă judecătorilor de la Tribunal, sub aspectul comiterii infracțiunilor de luare de mită, abuz în serviciu și fals în declarații.
Celelalte persoane vizate de anchetă și care au fost aduse, ieri, la audieri, sunt acuzate de comiterea infracțiunilor de dare de mită, instigare la fals și instigare la abuz în serviciu.
Aseară, la închiderea ediției, procurorii constănțeni se aflau încă în audieri.



Comentează știrea

toni
20 aprilie 2012
...Si nu numai...

Si asta nu e nimic ! Sa vedeti certificate fiscale la imobile - cladiri si terenuri, ce falsificate sunt ! Ce spagi primeste 'Tanti" Virginica !! Si multe altele ! De ce nu se fac niste controale ADEVARATE la SPIT ? Ca s-ar vedea realitatea falsurilor si fraudelor ! Sa se verifice perioada de cand a fost pusa "tanti" Virginica sefa acolo !! Dar asa...cainii latra, ursul merge. A fost prins un amarat de functionar, care, mai mult ca sigur ca din ordinul ei facea asta !! Ca cine sunt marii falsificatori ? cei din gastile lui Mazare, care se "rezolva" intre ele. Gastile de falsificatori de acte auto impreuna cu gastile conduse de "tanti" Virginica, la asa zisul SPIT. Pai cum si-a luat asta si apartament si masina la cateva luni de la instalarea ei la sefia SPIt-ului ? Nu din spagile uriase pe care le primea ? Cand a venit in institutie nu avea nici ce pune pe ea, ziceai ca e de la aurolaci. Ia intrebati functionarii de acolo ce cadouri i se cumpara aniversari ? Televizoare, bijuterii si alte "nimicuri" din astea ! NIMIC NU MISCA IN SPIT FARA STIREA SI ACORDUL ACESTEI PARASUTE !!! Nu va mai luati de oameni care sunt probabil amenintati cu desfacerea contractelor de munca daca nu fac jocurile asteia, cu fraude si spagi.

masina cu soldati
24 aprilie 2012
moartea rosie smurd

Eu sunt MOARTEA ROSIE SMURD si eu fac ce vreau in tara asta ! Eu sunt MOARTEA ROSIE SMURD si mi-am propus sa ucid acest popor ! Deja v-am demonstrat ca eu MOARTEA ROSIE SMURD sunt mai tare ca presedintele si guvernul acestei tari ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD am cumparat tractoare SMURD , motorete SMURD , barci SMURD si urmeaza sa cumpar submarine SMURD ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD am facut presiuni enorme la colegiul medicilor pt a obtine asigurari malpraxis pt soldatii care lucreaza pe masinile EPA SMURD dar fara nici un rezultat !Pt mine MOARTEA ROSIE SMURD nu exista reguli si legi in tara asta ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD am deturnat banii si masinile care trebuiau sa ajunga la ambulanta ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD am sabotat ambulanta privand-o de masini si aparatura medicala ! Va spun si mai repet pt mine MOARTEA ROSIE SMURD nu exista reguli si legi in tara asta ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD va pot spune ca am facut dispecerate in toata tara doar ca sa imi justific activitatea ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD cand merg la un caz merg insotit doar de mass media altfel nu mai merg ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD am cheltuit cei doi la suta doar dupa bunul meu plac si nu ma poate verifica nimeni pt ca eu sunt MOARTEA ROSIE SMURD ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD oblig cadrele medicale din spitale sa faca voluntariat pe masina SMURD iar cine refuza I se deface contractual colectiv de munca ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD am facut doar afaceri paguboase pt statul roman ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD coordonez majoritatea dispeceratelor din tara si trimit la locul solicitarii doar masina EPA cu soldati chiar daca exista masina cu medic si asistent la ambulanta ! Doar pt mine MOARTEA ROSIE SMURD nu exista reguli si legi in tara asta ! Eu MOARTE ROSIE SMURD m-am pus singur imparat pe ISU ! Eu sunt MOARTEA ROSIE SMURD!!!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5905 secunde