Jandarmeria Română oferă spre adopţie un cal în vârstă de aproape 18 ani

158
Jandarmeria Română oferă spre adopţie un cal în vârstă de aproape 18 ani - cal-1651072623.jpg

Articole de la același autor

Jandarmeria Română anunţă că oferă spre adopţie un cal în vârstă de aproape 18 ani, care nu mai poate participa la misiuni de ordine publică.


"Are aproape 18 ani. E născut pe data de 3 iunie, la câteva zile după sărbătoarea copilăriei. Credem noi că asta îl face să fie atât de prietenos cu cei mici. Face parte din rasa Cal de Sport Românesc şi are un temperament vioi şi este bine supus dresajului, fiind o rasă adaptată echitaţiei", au arătat reprezentanţii Jandarmeriei Române.

Acest cal a fost antrenat pentru misiuni dintre cele mai dificile şi, de-a lungul anilor, a participat la numeroase misiuni de ordine publică, dar şi la competiţii naţionale de obstacole organizate de Federaţia Ecvestră Română, la unele dintre ele reuşind să se claseze chiar pe podium.


"Acum prietenul nostru necuvântător are nevoie de noi prieteni. Deşi nu şi-a pierdut supleţea şi nici cadenţa, vârsta nu ii mai permite să participe la misiunile de ordine publică. Încercăm să îi găsim o nouă casă, pe cineva care să îl adopte şi să îi ofere protecţie şi prietenie. Am uitat să vă spunem un detaliu important: răspunde la numele de Şarlatan. Aţi zâmbit, nu-i aşa? Ştie să profite de neatenţia stăpânului şi să fure din buzunar morcovii pregătiţi tot pentru el. Dar un lucru e sigur: nu a înşelat niciodată afecţiunea şi încrederea pe care am reuşit să ni le dăruim reciproc în cei 18 ani de prietenie", au mai afirmat reprezentanţii Jandarmeriei.

Persoanele care doresc să îl adopte pot suna la numărul de telefon 021.409.62.53, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00-16.00.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4117 secunde