Jandarmii verifică dacă turiștii poartă măști de protecție pe faleze

169
Jandarmii constănțeni sunt prezenți, zilnic, pe falezele de pe litoralul românesc, pentru a se asigura că cetățenii poartă măștile de protecție. "Zilele acestea au fost prezenți pe faleză, alături de colegii polițiști, în Mamaia, Costinești și Vama Veche, unde am desfășurat activități de informare cu privire la noile măsuri, care se aplică în spațiul public, pentru prevenirea răspândirii infecției cu noul coronavirus", au precizat reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Constanța.

Potrivit jandarmilor, majoritatea turiștilor au înțeles că este obligatorie purtarea măștii de protecție în zonele aglomerate, dar au fost și persoane care nu au aveau acest echipament. "Majoritatea turiștilor au purtat mască în zonele aglomerate și au înțeles că trebuie să se protejeze pe ei dar și pe cei din jur, dar au fost și persoane care au declarat că nu au auzit de noile măsuri, însă s-au conformat noilor reguli și și-au pus masca de protecție", au adăugat militarii.

Reamintim că de la 1 august, în județul Constanța, este obligatorie purtarea măștii de protecție de către toate persoanele prezente în intervalul 18.00 – 23.00 în zonele de promenadă: faleze, piațete, parcuri de distracții și agrement. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 28 Iulie 2020
Stire din Eveniment : Jandarmii, la datorie pe străzi
Pagina a fost generata in 0.6572 secunde