Vineri, 11 noiembrie, a fost ultima ședință din cadrul dosarului grădiniței "Micul Regat", condusă de judecătorul Alexandru Bogdan Arhip, magistratul care a insistat să audieze minorii în sala de judecată. Deși nici copiii și nici părinții lor nu au fost de găsit, judecătorul nu i-a putut amenda așa cum a procedat la termenele precedente, întrucât apărătorii acestora au recuzat, pentru a treia oară, instanța de judecată.
Locul judecătorului Alexandru Bogdan Arhip a fost luat de Mara Isabella Iacob, magistrat al Judecătoriei Constanța, noul judecător al dosarului "Micul Regat", același care judecă și dosarul restaurantului Beirut.
Eliza Pufleanu, directorul centrului educațional, suspectată de complicitate la infracțiunea de purtare abuzivă, Georgiana Vierescu și Alina Cristina Arma, îngrijitoare, Victoria Larissa Hercuș și Irina Petre, educatoare, și Cristina Manolache, director educativ, sunt cercetate pentru purtare abuzivă. Potrivit lui Marius Nastasia, purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Constanța, în următoarele zile va fi stabilit un termen de judecată pentru o nouă ședință în dosarul grădiniței "Micul Regat".
Inspecția Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii a stabilit că judecătorul Arhip a comis două abateri disciplinare în acest dosar. Prima vizează stabilirea măsurilor contradictorii în ședințele de judecată cu privire la modul și calitatea în care au fost citate persoane minore, iar în cazul celei de-a doua abateri a manifestat o atitudine improprie caracterului solemn al ședinței de judecată. Acțiunea disciplinară a fost înaintată Secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii.
Bogdan Arhip, magistrat la Judecătoria Constanța, s-a făcut remarcat în ultima perioadă printr-o serie de decizii cel puțin controversate. Ultima a fost când a decis să amendeze Jandarmeria Română cu suma de 2.000 de lei, pentru că nu au fost aduși pentru audieri copiii maltratați la Grădinița "Micul Regat". În cadrul dosarului sunt prezente filmări video care arată modul în care îngrijitoarele se purtau cu cei mici, însă magistratul a ținut cu orice preț să stea de vorbă cu minorii, amendându-i pe părinți la penultimul termen de judecată.
Magistratul proaspăt recuzat a fost din nou în prim-plan atunci când a hotărât, în cazul scandalului din Coiciu, când mai multe persoane înarmate cu bâte și macete au încercat să intre cu forța într-o locuință și au băgat în spital un tânăr. Procurorii au cerut ca indivizii reținuți să fie arestați preventiv, însă Bogdan Alexandru Arhip a considerat că ei nu sunt un pericol pentru societate și că ar trebui să fie lăsați liberi, sub control judiciar pentru 60 de zile. Nu în ultimul rând, magistratul a luat decizia de a-l elibera și pe Victor Boț, medicul homeopat acuzat că ar fi violat cel puțin 2 fetițe cu vârsta de până-n 10 ani. În luna iulie președintele CSM, Mircea Aron s-a autosesizat cu privire la magistratul Arhip și a cerut inspecției judiciare să facă verificări prealabile.