Jurnalist din Constanța, reținut în Ucraina alături de doi colegi. Au fost luați drept spioni ruși

6748
Jurnalist din Constanța, reținut în Ucraina alături de doi colegi. Au fost luați drept spioni ruși - xcristipopovici1-1646133774.jpg
Echipa de jurnaliști români Cristi Popovici – din Constanța – și Costi Pahonțu, care se află în aceste zile în Ucraina, în prima linie a frontului de război, a fost reținută de Poliție în cursul serii de luni, 28 februarie. Alături de aceștia a fost reținută și jurnalista Viorica Tătaru din Republica Moldova, cea care are şi rolul de translator în relaţia echipei de la Antena 3 cu cei din Ucraina. Cei trei au fost reținuți pentru o dronă de filmare pe care o aveau şi care a atras atenția polițiștilor ucraineni. După verificări au fost eliberați.
 

„Aseară ne-a reținut poliția din Lviv. Am fost percheziționați, tehnica verificată, actele, lucruri personale, tot. Ni s-a cerut să arătăm imaginile filmate, să explicăm cum am ajuns în Ucraina, cine ne-a trimis, cât vom sta și când vom pleca. A trebuit să demonstrăm că suntem de bună credință și nu spioni ruși. Am avut deja patru intervenții de acest fel și nu ne-am speriat. Am avut răbdarea să explicăm cu calm, să aducem argumente și chiar să-i încurajăm să fie puternici pentru că înțelegem situația în care se află întreg poporul ucrainean. Mai ales că au identificat deja câțiva spioni adevărați care se dădeau drept jurnaliști și colectau locațiile militarilor ucraineni. Ne-au eliberat peste o oră, când au înțeles că noi suntem aici ca să-i susținem și să prezentăm informații verifice de la fața locului”, a transmis Viorica Tătaru cu privire la cele întâmplate.

SURSA FOTO: Viorica Tătaru, Facebook 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.3048 secunde