La pescuit în perioada de prohibiție

177
La pescuit în perioada de prohibiție - lapescuit-1393752574.jpg

Articole de la același autor

Polițiștii de frontieră din cadrul SPF Isaccea au acționat au acționat vineri, în jurul orei 16.55, în zona de competență, unde l-au identificat pe J.G., în vârstă de 64 ani, în timp ce desfășura activități de pescuit comercial dintr-o barcă tip lotcă. Asupra bărbatului, care nu a putut prezenta documente justificative pentru desfășurarea activității de pescuit, a fost descoperită cantitatea de 19 kilograme pește din speciile știucă și plătică.


Polițiștii de frontieră au ridicat în vederea confiscării plasele tip talian, barca și perechea de rame, bunuri evaluate la aproximativ 500 lei, iar cantitatea de pește, în valoare de 47 lei, a fost predată spre valorificare unei societăți comerciale de profil conform procedurilor legale.


Persoana în cauză, domiciliată pe raza județului Tulcea, este cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de "deținere și transport fără documente legale a peștelui" și "pescuitul comercial în habitatele piscicole naturale, prin orice metode și mijloace, al peștelui și al altor viețuitoare acvatice în perioada de prohibiție și în zonele de protecție".


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 10 Ianuarie 2014
Stire din Eveniment : Pescuit "la cușcă" în Marea Neagră
Miercuri, 19 Februarie 2014
Stire din Cultură-Educație : Pe urma braconierilor din Constanța
Joi, 28 Noiembrie 2013
Stire din Diverse : Secretele preparatelor din pește
Pagina a fost generata in 0.7649 secunde