Liviu Chesnoiu, psiholog criminalist, despre moartea lui Stephan Pelger: "Trebuie să dăm firul cu mult înainte, la 10 ani..."

300
Liviu Chesnoiu, psiholog criminalist, despre moartea lui Stephan Pelger:
Liviu Chesnoiu, psiholog criminalist, a vorbit, în exclusivitate, la Antena 3 CNN, despre sinuciderea celebrului designer Stephan Pelger, scrie antena3.ro


"Trebuie să dăm firul cu mult înainte. La 10 ani a fost prima dată internat într-un spital de Psihiatrie pentru că a avut un șoc când a aflat că a fost înfiat. Așa ceva nu se spune la vârsta aceea, dacă se poate, nu se spune niciodată, că nu este musai să știe acel copil, la o vârstă fragedă. El a tot fost internat, i s-a pus demult diagnosticul de depresie. Depresia este o boală cruntă care dacă nu este tratată, nu numai medicamentos, ci și prin terapie psihologică, lasă pe undeva impresia că se ameliorează, dar nu, cu asta mergi toată viața. Nu poate fi vindecată pentru că oamenii sunt bulversați de ce se întâmplă în viața lor. De exemplu, în 2018 Pelger a fost sechestrat și bătut de două femei la Paris. Acum i-a murit o mătușă, care poate era un sprijin material, doamna aceea. Era un om foarte sensibil, foarte delicat.


Există intoxicarea aceasta cu medicamente. Nu ai cum să iei 40 de medicamente, să le combini cu alcoolul pentru că sunt fatale.

În condițiile astea, el poate nici nu a avut timp să-și ia adio de la lumea aceasta.

În astfel de momente, după ce iei foarte multe medicamente și pui capac cu foarte mult alcool se întâmplă niște chestii groaznice, iar omul clachează.

Dacă omul acesta ar fi fost monitorizat, cineva să stea lângă el tot timpul. Pentru că oamenii de acest fel, ies din clinică, pe semnătură.

Fiind un om singur, nu avea nimeni grijă de el, iar el singur nu se putea vindeca.

La cauză trebuia să se ajungă printr-o terapie psihologică.

40 de medicamente zilnic i-au pus capac, și ultima picătură a fost moartea mătușii sale. S-a umplut paharul. Nu a mai putut să facă față și nu avea pe nimeni în jur.

Pentru o sinucidere nu este musai să lași un bilet", a declarat Liviu Chesnoiu, la Antena 3 CNN. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7225 secunde