Luptătorul Tolea Ciumac și-a făcut praf Touareg-ul, la intrarea în Constanța

1892

Articole de la același autor

Ieri dimineață, luptătorul Tolea Ciumac a trecut pe lângă moarte după ce autoturismul în care se afla s-a răsturnat la intrare în orașul Constanța.
Polițiștii de la Rutieră spun că Tolea Ciumac, de 39 de ani, se afla, ieri dimineață, pe la ora trei, la volanul unui autoturism marca Volkswagen Touareg, gonind spre Constanța. Din câte se pare, el a observat prea târziu sensul giratoriu din zona Metro, la intrarea în Constanța din direcția Mangalia, așa că s-a urcat pe bordură, s-a răsturnat, iar apoi a revenit pe roți. El nu a reușit să redreseze mașina, așa că autoturismul s-a oprit abia în gardul reprezentanței Skoda. Dacă Ciumac și pasagerul din dreapta sa au scăpat nevă-tămați, nu același lucru se poate spune despre mașină, care a fost distrusă aproape în tota-litate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 26 Aprilie 2010
Stire din Eveniment : Carnagiu pe un drum de țară
Pagina a fost generata in 0.5265 secunde