Carnagiu pe un drum de țară

3985
Carnagiu pe un drum de țară - fb2afc46f2fc8807d7b8f01cd76cc220.jpg
Aventura a șapte tineri, care s-au înghesuit într-o rablă cu numere bulgărești, gonind cu peste 100 de km la oră pe un drum pietruit de țară, s-a încheiat tragic. Doi dintre ei au murit zdrobiți între fiarele contorsionate, unul se află în comă profundă fără mari șanse de a supraviețui, în timp ce ceilalți patru au ajuns la spital cu diferite traumatisme. Polițiștii spun că șoferul a pierdut controlul volanului din cauza vitezei foarte mari și s-a răsturnat în afara drumului, mașina izbindu-se, în cele din urmă, de un copac.

Accidentul rutier s-a petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 1, pe drumul județean ce leagă satul Casicea de Credința, pe raza comunei Amzacea.
Cosmin Barbu, în vârstă de 32 de ani, și-a invitat mai mulți prieteni la o plimbare cu mașina în plină noapte, după ce au băut la un bar din Amzacea. Alături de șofer, în autoturism s-au mai urcat alte șase persoane, deși mașina are cinci locuri cu tot cu cel al conducătorului auto. Nu a contat că a depășit numărul de pasageri și a plecat într-o aventură rutieră. La întoarcerea din satul Credința, cu doar doi kilometri înainte de intrarea în Casicea, s-a produs tragedia. Din cauza vitezei foarte mari și a drumului acoperit cu piatră, Cosmin Barbu a pierdut controlul mașinii, un Mercedes înmatriculat în Bulgaria. Autoturismul a părăsit drumul, după care s-a răsturnat de mai multe ori, izbindu-se puternic de un copac. Mașina s-a transformat într-un morman de fiare contorsionate, mai mulți pasageri, printre care și șoferul, rămânând blocați.
Din păcate, în urma impactului, conducătorul auto, Cosmin Barbu, și Dumitru Popa, de 34 de ani, au murit pe loc.
La fața locului s-au deplasat imediat mai multe echipaje de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dobrogea". Două ambulanțe SMURD, o autospecială de stins incendii și o mașină de descarcerare au intervenit pentru a salva victimele. Pentru șofer și pasagerul din dreapta nu s-a mai putut face nimic, însă echipele de intervenție au reușit să îi salveze pe ceilalți cinci, care au fost transportați la spital cu diferite traumatisme și fracturi. Din păcate, unul dintre răniți, Claudiu Leo, de 19 ani, se află în stare critică, fiind dus la spital în comă profundă. Medicii sunt rezervați în ceea ce privește șansele lui de supraviețuire.
Răni grave au mai suferit și George Capidat, de 17 ani, și Taner Osman, 19 ani, care au fost internați cu numeroase fracturi.
Mai norocoși au fost Dănuț Cristea, de 19 ani, și Paul Leo (fratele rănitului grav), care s-au ales doar cu câteva traumatisme și zgârieturi, fiind externați în cursul zilei de sâmbătă.
Polițiștii rutieri spun că accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum. Deși se deplasa pe un drum din piatră, șoferul a mers cu peste 100 de kilometri la oră, fapt ce a favorizat pierderea controlului. De asemenea, în urma necropsiei se va constata dacă șoferul a consumat băuturi alcoolice înainte de producerea accidentului.
***
Un alt accident rutier a avut loc, ieri, în localitatea Oituz, unde patru persoane au fost rănite iar una a murit pe loc. Din primele cercetări, oamenii legii au aflat că Ticuța Ciubotariu, de 43 de ani, se afla la volanul unui autoturism Dacia Nova, cu numărul de înmatriculare CT 05 ROD. Femeia a vrut să evite un pieton, însă mașina s-a răsturnat pe marginea drumului, lovind două persoane care mergeau pe trotuar. În urma impactului, Chezban Salic, de 64 de ani a murit pe loc, iar nepotul ei, de numai cinci ani, Asan Salic, a fost rănit la cap. De asemenea, șoferița împreună cu alte două persoane aflate în mașină au fost rănite.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 17 Februarie 2010
Stire din Eveniment : Microbuzele groazei
Luni, 08 Februarie 2010
Stire din Monden : Leonard Cohen a suferit un accident
Pagina a fost generata in 1.4879 secunde