Magistrații consideră că ministrul Justiției a declarat "incorect" că nu se poate negocia cu ei

374
2 min citire
Asociațiile profesionale ale magistraților consideră că ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat "incorect" că nu se pot purta negocieri, din moment ce nu a fost mandatat să negocieze cu magistrații, ci să transmită premierului Emil Boc doleanțele acestora, arată AMR într-un comunicat.
Asociația Magistraților din Româ-nia (AMR), Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR), Asociația Procurorilor din România (APR) și Rețeaua Națională a Adunărilor Generale ale Judecătorilor (RNAGJ), constituite în Forumul Asociațiilor Profesionale pentru o Magistratură Europeană în România arată, într-un comunicat remis sâmbătă, că "în mod incorect ministrul Justiției a declarat că nu se poate negocia cu magistrații, acuzați de a se fi situat pe o poziție de forță".
"Prin urmare", arată magistrații, "nu s-a dorit decât a se marca public o falsă deschidere a Guvernului pentru negociere și o dezinformare, atâta vreme cât au fost trecute sub tăcere propunerile avansate de magistrați pentru a se debloca situația de criză".
Asociațiile profesionale precizează, în comunicat, că nu înțeleg de ce premierul refuză să se întâlnească cu magistrații, din moment ce "are disponibilitatea de a discuta cu sindicatele".
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat vineri, 10 septembrie, după întâlnirea cu reprezentanții magistraților, că Guvernul nu va negocia sub presiune, acuzând liderii magistraților că au ajuns prea departe, "împingând limitele", iar pe membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) că nu au dat un semnal de încetare a protestelor.
De cealaltă parte, Bogdan Licu a calificat atitudinea de vineri a liderilor magistraților ca fiind una flexibilă. De asemenea, vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii, Bogdan Licu, a recunoscut "că nu există coeziune totală", între magistrați și că, în unele instanțe, se țin ședințele de judecată.
Predoiu a mai declarat că a stabilit cu magistrații și cu reprezentanții CSM un calendar al discuțiilor pentru problemele pe termen lung, altele decât Legea unică de salarizare, pentru a ajunge la un acord în privința acestora.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0269 secunde