Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Constanța anunță mutarea unor unități de poliție. Astfel, începând din 6 septembrie, comanda Poliției municipiului Constanța, Biroul Investigații Criminale, Secția 3 Poliție și Secția 1 Poliție Rurală nu vor mai funcționa în sediul de la intersecția străzilor Ștefan cel Mare și Atelierelor, din centrul municipiului Constanța, ci se vor muta în alte sedii.
Comanda Poliției municipiu și Secția 3 Poliție vor funcționa în același sediu cu Secția 1 Poliție, situată pe strada Chiliei din municipiul Constanța.
Biroul Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Constanța se va muta la Garda de Coastă, pe aleea Zmeurei, nr. 3, din cartierul Tomis Nord.
Secția 1 Poliție Rurală cu competență teritorială pe raza localităților Cumpăna, Agigea, Valu lui Traian își va desfășura activitatea la Secția 4 de Poliție din Constanța, situată pe strada Someș, nr. 28, în cartierul Palas.
Mutarea este pe termen nedeterminat. "Precizăm că pentru a contacta telefonic unitățile de poliție anterior menționate, cetățenii pot suna la aceleași numere de telefon, care se regăsesc pe pagina de internet a IPJ Constanța ( www.ct.politiaromana.ro )", au precizat reprezentanții inspectoratului.