Scandalul din Poarta 6

MAMA VICTIMEI LUI URSOI: "I-au strivit degetele cu piciorul!"

3571
9
MAMA VICTIMEI LUI URSOI:

Articole recomandate

O polițistă și soțul ei au fost bătuți, luni seara, pe o stradă din cartierul Poarta 6. Acuzat de faptă este sportivul Iulian Ursoi, implicat în trecut în numeroase scandaluri și cunoscut ca apropiat al lumii interlope. Îngrijorător este că în incident a fost rănit și băiețelul cuplului, un bebeluș de numai o lună și jumătate. 
O portieră lăsată deschisă, ce încurca circulația - de la acest fapt banal a pornit, luni seară, scandalul care s-a încheiat cu rănirea unui bărbat și a fiului lui de numai o lună și jumătate. Protagoniștii acestui incident sunt două familii: pe de o parte, Elena Georgescu, polițistă în cadrul Poliției municipiului Constanța, și soțul ei, Ștefan Georgescu, iar de partea cealaltă, Iulian Marius Ursoi, campion la karate și kick-boxing, dar și cunoscut ca apropiat al lumii interlope, fiind implicat în numeroase scandaluri anii trecuți, și soția acestuia.
 
Schimb de palme și înjurături
 
"Luni seară, în jurul orei 19,35, polițiștii Secției 5 au fost sesizați prin Serviciul unic de urgență 112, de o femeie despre faptul că în timp ce se deplasa împreună cu soțul ei în cartierul Poarta 6, între ei și proprietara unui autoturism s-a iscat un conflict spontan. Cu ocazia verificărilor efectuate, a rezultat, potrivit sesizării, faptul că reclamanții se deplasau cu fiul lor în cărucior, iar la un moment dat, calea le-a fost blocată de portiera unui autoturism, lăsată deschisă, iar între soțul femeii și proprietara autoturismului s-a iscat un conflict spontan în care aceștia s-au agresat reciproc", au declarat reprezentanții Poliției Constanța. 
 
 
Surse din rândul anchetatorilor au susținut că "agresiunea reciprocă" a constat într-un schimb de palme: șoferița care bloca aleea i-ar fi tras două palme lui Ștefan Georgescu, după ce în prealabil a avut un schimb dur de replici cu soția acestuia, după care bărbatul ar fi ripostat, lovind-o la rândul lui.
 
După conflict, reclamanții s-au îndepărtat, dar au fost ajunși din urmă de trei indivizi, într-un autoturism, iar unul dintre ei, identificat ulterior ca fiind Iulian Marius Ursoi, i-ar fi agresat pe cei doi soți. Mai mult, în incident a fost și bebelușul de numai o lună și jumătate, astfel că atât copilul, cât și tatăl lui au fost transportați la spital de un echipaj SMURD.
 
Bebelușul rănit nu a rămas internat 
 
Medicii Spitalului Județean Constanța au decis că se impune ținerea sub supraveghere medicală, pentru câteva zile, a lui Ștefan Georgescu, de 31 de ani. "Bărbatul în vârstă de 31 de ani a fost adus la spital în jurul orei 21,00, de un echipaj SMURD și a rămas peste noapte în Unitatea de Primiri Urgențe pentru efectuarea de investigații. A suferit policon-tuzii prin agresiune, iar în cursul dimineții o lipotimie, a leșinat, motiv pentru care a fost internat", a declarat, pentru "Cuget Liber", dr. Cătălin Grasa, directorul medical al spitalului, adăugând că bărbatul are răni la nivelul capului și toracelui. Victima a rămas internată în Secția de Chirurgie. Bebelușul a suferit "un traumatism cranio-cerebral închis cu un hematom epidural micuț, iar în cazul lui nu s-a impus internarea", a adăugat directorul medical. 
Mama victimei: "I-au strivit degetele cu piciorul!"
 
Potrivit rudelor, în incident au fost răniți și finii cuplului agre
sat. "Fiul meu a rugat-o frumos pe femeia aceea să închidă portiera, pentru a putea trece cu căruciorul. S-au luat la ceartă, după care ea și-a trimis bodyguarzii după ei. Erau cu finii și i-au lovit pe toți. Mai întâi au lovit-o pe noră, apoi și pe fiul meu, dar și pe fina lor care este însărcinată în două luni. Fiul meu este cel mai grav, l-au pus la pământ și apoi i-au strivit degetele de la o mână cu piciorul", ne-a spus, înlăcrimată, mama bărbatului. 
"Mi-au bătut soția pe stradă!"
 
Iulian Marius Ursoi a fost acuzat de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniștii publice și loviri sau alte violențe și a fost reținut de polițiști, ieri, pentru 24 ore. După-amiază târziu a fost dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, polițiștii înaintând procurorilor propunerea privind arestarea lui preventivă pentru 29 de zile. În timp ce era dus la dubița de poliție spre sediul Parchetului, bărbatul și-a strigat nevinovăția: "Mi-au bătut soția pe stradă!", motivând astfel de la ce a pornit incidentul. Reamintim că numele lui Iulian Ursoi a fost legat, anii trecuți de mai multe scandaluri, dar totodată, acesta este multiplu campion de kick boxing.
 


Comentează știrea

Traian
3 octombrie 2012
Pfff

Daca smecheria asa se cantareste in zilele noastre, aia cu masina este o penala iar luptatorul este un cocalar. Praf.

Vox Dei
3 octombrie 2012
dgrqwe

Am inteles ca sotul polistei i-ar fi dat cateva palme femeii din masina dupa care i-a trantit portiera .. poate ca daca ar fi fost mai civilizat nu si-o luau toti de la ciobanul de Ursoi ...

VIOREL
3 octombrie 2012
ZARVA

ORICUM TREBUIA SA SE IA MASURI DAR PINA CIND ORICUM SCAPA NU AVEM LEGI

dav
3 octombrie 2012
ai dreptate

asa este, sotul politistei a lovit primul,iar cea care a provocat tot scandalul a fost chiar politista. Nu inteleg de ce nu se iau dclaratii de la martori (in zona era multa lume), de ce sotia lui ursoi este internata cu multiple contuzii si cu timpanul spart, in timp ce sotul politistei se plimba (sanatos) prin spital. Ca oameni de presa cred ca ar trebui sa verificati cele spuse

Răspuns la: dgrqwe
Adăugat de : Vox Dei, 3 octombrie 2012
Am inteles ca sotul polistei i-ar fi dat cateva palme femeii din masina dupa care i-a trantit portiera .. poate ca daca ar fi fost mai civilizat nu...
Nu conteaza
3 octombrie 2012
Elegant...

Hahahahahaha...cat de tare poate sa fie comentariul lui Vox Dei!!! Intr-adevar, Ursoi este un cetatean model al orasului!!! Sportiv de performanta, multiplu campion la...BATUT LUMEA PE STRADA!!!! Pacat ca la noi nu exista lege si lepadaturile sunt mana-n mana cu politia, si parchetul, care dupa cateva zile ii face scapati!!! Ia zi...Vox Dei...stii cand Ursoi l-a batut pe un tip de la lesinat, in fata la...Selecta, pentru simplul fapt ca...i-a lovit masina??? Stii ca acel om era plin de sange, batut mar si politia il intreba daca Ursoi...i-a adus injurii??? Stii ca atunci, ca de fiecare data a scapat basma curata, pentru ca la lume ii este frica sa depuna plangere impotriva lui?? Si normal, ca de fiecare data la noi in tara, vinovat e cel care moare, cel care este batut, cel care nu se poate apara si cel care nu are bani si relatii!!! Daca a lovit si bebelusul ala, nu crezi ca a intrecut cu mult masura?? Asta este Romania de azi, o tara in care mitocania, prostia si smecheria sunt ridicate la rang de..."arta" si in care oamenii normali nu au loc de astfel de haimanale!!! Cu siguranta masina aia era parcata pe trotuar si portiera lasata deschisa, ca de...e strada lui Ursoi, trebuie sa platesti ca sa treci, sau ca in cazul de fata...sa mananci bataie!!! Imi place titulatura aia de...SPORTIV!!!! Pai un sportiv adevarat nu se preteaza la asa ceva. El este doar un simplu...BATAUS, atat!!!

dolor
4 octombrie 2012
....

mereu se gaseste unul ca vox dei care sa le ia apararea haimanalelor astora care se cred ei jmecheri ... si stapanesc constanta ... aici nu este lege... mie cel putin dak mi-ar fi facut asa ceva,,,adik sa o bata pe sotia mea sau sa-mi raneasca copilul .... i-as fi lichidat intr-o noapte pe el si pe cainii lui.. incep sa cred ca dreptatea ar trebui sa ne -o facem noi impotriva mafiotilor astora

Răspuns la: Elegant...
Adăugat de : Nu conteaza, 3 octombrie 2012
Hahahahahaha...cat de tare poate sa fie comentariul lui Vox Dei!!! Intr-adevar, Ursoi este un cetatean model al orasului!!! Sportiv de performanta...
Sache
4 octombrie 2012
Saracia de nevasta a lu Ursoi

Nevasta lu Ursoi e o saracie parvenita cu foarte multe fitze in cap. Si prostu ala de Ursoi sare la bataie ca fraieru cand e vorba de fitzoasa de nevastasa o proasta penala. Ursoi e linistit nu se ia la bataie cu lumea asa pe strada vinovata e redusa aia mintala de nevasta-sa.

jon
5 octombrie 2012
Toți vb ca sa ne bagam in seama

puteti comenta ce vreti, sa spuneti ce vreti, traim imtr-o tara Europeana in care fiecare face legea in functie de cum poate. Daca o sa ganditi logic de unde a inceput totul o sa vedeti ca undeva la mijloc este adevarul, daca doamna poltista stie regulamentul in care ii este interzis faptul ca nu are voie sa injuri,sa tr bati,sa nu faci parte din secte etc. ,.. EA ca organ al legii trebuis sa aplaneze conflictul din fasa. Deci daca vb frumos si isi vedeau de drumul lor chear daca unu sau una ii deranja mai ales ca sustin vaeau si copilul cu iei cu atat mai mult nu trebuia sa caute conflict. Din cate stiu sotul doamei politiste a dat cu pumnul intr-o femeie nu este normal logic si normal sa ai atata ura sa dai cu pumnul si eu daca eram in locul lui ursoi nu il calcam pe mana i-o rupeam ca data viitoare sa nu mai poata da cu pumnul. Politia trebui sa își raca treaba cum trebui si sa nu tina cont de cine esti! Toți suntem egali in fata legii si pornim de la prezunția de Nevinovăție.

9. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

Articole pe aceeași temă

Luni, 01 Octombrie 2012
Stire din Eveniment : CARTIERELE TERORII
Pagina a fost generata in 0.3839 secunde