Timp de trei luni și jumătate a fost schingiuit în beciul Securității din Constanța pentru ca apoi, vreme de cinci ani, să sufere chinuri greu de imaginat în lagăre. A răsuflat ușurat când a ieșit din închisoare, doar pentru a descoperi că, de fapt, Securitatea doar schimbase metoda de opresiune. Iar o treime din viață, constănțeanul Paul Andreescu s-a aflat în atenția Securității.
În biroul său de la Asociația Foștilor Deținuți Politici din România, filiala Constanța, unde este președinte, Paul Andreescu rememorează chinurile prin care a trecut. Acum, ajuns la 75 de ani, își amintește cu oarecare detașare de anii în care a fost torturat, iar mai apoi persecutat de Securitate. Iar totul a pornit în 1956, când avea numai 17 ani. Absolvent al Liceului "Mircea cel Bătrân" din Constanța, plănuia împreună cu câțiva prieteni formarea unui grup de rezistență anticomunistă. Au fost pârâți la Securitate, însă, astfel că pe 6 noiembrie 1956 a ajuns într-o celulă din sediul acestei instituții, din piața Ovidiu (în respectiva clădire, în prezent își desfășoară activitatea Direcția de Agricultură Constanța). Aici a experimentat constănțeanul, așa cum povestește, prima etapă a ceea ce a însemnat Securitatea în țara noastră.
"Bătăi științifice", până ajungea carne vie
"Era un ger cumplit când am fost arestat și în beciul Securității nu era sistem de încălzire. În celula aceea m-au ținut vreo lună de zile, iar apoi m-au mutat în sediul nou, unde în prezent se află Inspectoratul Județean de Poliție Constanța. Era o celulă dreptunghiulară, cu pereți întunecoși, cu o lumină slabă care venea de sus, de undeva de la vreo trei metri înălțime. Singurul mobilier era un pat din beton - mai târziu i-am spus patul lui Procust! - , pe care era o saltea cu praf de paie, infectă, și o pătură cazonă. Și mai era în cameră o oliță emailată, lângă ușă. Asta era tot!", își amintește fostul deținut politic.
De aici era dus în camera de anchetă, unde era bătut până ajungea carne vie. "Prima dată m-au scos din celulă pe 9 noiembrie. Ziua eram anchetat de maiorul Iosif Giuglan, șeful anchetelor din județul Constanța, iar noaptea de locotenentul Anghel, un tânăr - după cum spunea el, avea 24 de ani. Cu maiorul Giuglan au început bătăile, care erau de două feluri: cele neștiințifice, pe care le aplica el - le spuneam astfel pentru că dădea unde nimerea, până cădeai la pământ, apoi dădea cu picioarele - și cele științifice, când chema profesioniști în schingiuire.
Noaptea eram anchetat de locotenentul Anghel. Acesta nu mă atingea cu un deget, ba chiar îmi spunea că el nu era adeptul violenței și când mă vedea învinețit, mă întreba, cu o compătimire falsă, ce am pățit. Chiar dacă nu mă bătea, tot tortură era. Căci după ce eram adus de la ancheta din timpul zilei, nu puteam să adorm, cel mult puteam să mă așez pe pat. Asta până la ora 22,00, când se dădea stingerea. Iar atunci, când încercam să adorm, mă duceau la ancheta din timpul nopții. După vreo lună, am rămas însă doar pe mâna lui Anghel și a schimbat și metoda de tortură, a dovedit că aplica și violența", ne-a mai relatat Paul Andreescu. Referitor la călăii săi, fostul deținut politic a aflat că Iosif Giuglan a murit, pensionar, în 1995, într-un parc, pe o bancă. Despre Anghel însă nu mai știe nimic.
"Într-o sâmbătă, după o bătaie cruntă, când Giuglan mi-a spus să mă gândesc până luni la ce am de făcut, eu i-am răspuns că el va merge acasă și-i va spune soției și copiilor că a stâlcit în bătaie un dușman al poporului, mic, mic, de doar 17 ani!", își amintește constănțeanul.
Proces public într-o baracă
După cele trei luni, a urmat procesul public și condamnarea la închisoare. "Între sediul Primăriei Constanța, de acum, și Bulevardul Ferdinand, chiar în dreptul străzii Răscoalei 1907 erau niște barăci mari, ale Marinei. Acolo s-a ținut procesul nostru, din ordinul partidului, căci era necesar un loc unde să fie aduși elevi, studenți, muncitori, să vadă ce se întâmplă cu dușmanii poporului. Iar noi, dușmanii, aveam între 16 și 21 de ani. Pe perioada procesului și ulterior, până la pronunțare, au fost mutați la Penitenciarul Constanța, care se afla vizavi de Spitalul Județean de acum, lângă Capela Militară, între Bulevardul Tomis și strada Mircea cel Bătrân. Acolo ne-au ținut până la condamnare", a continuat bărbatul. Cinci ani a petrecut în lagărele de la Jilava, Gherla, Periprava, Strâmba, Stoenești sau Grădina, iar apoi doi ani și jumătate în satul Rubla din Baltă Brăilei. Chiar dacă, teoretic, era reabilitat, nu a scăpat de opresiunea Securității. Dar nu a mai fost bătut, căci perioada brutalității trecuse. Venise vremea informatorilor.
Nume de cod: "Calculatorul"
Vreme ce 26 de ani a fost sub atenta supraveghere a Securității din Constanța, având nume de cod "Andi" și "Calculatorul". Dosarul lui a trecut prin mâinile a nu mai puțin de 100 de ofițeri și în jurul lui, iar pe parcursul celor două decenii și mai bine au fost peste 40 de informatori. Prieteni, colegi de muncă și rude. Telefonul îi era ascultat în permanență, scrisorile citite și avea dispozitive de ascultare în casă. Mai mult, periodic se întâlnea cu ofițerul de securitate căruia îi fusese desemnat, care încerca să-l determine să devine informator. Despre toate acestea a aflat mai multe detalii în 2008, când și-a citit dosarul la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. "Am cerut, potrivit legislației, deconspirarea identității celor 40 de informatori. Am primit răspuns doar la vreo șase - șapte. Acum, mă gândesc, dacă la mine, care eram un om din popor, au fost atâția informatori, dimensiunea urmăririi era atât de mare, ce putea să fie la alții, care reprezentau mult mai mult", a continuat Paul Andreescu.
"Securitatea a trăit prin informatori"
Tot din dosar a aflat constănțeanul că unul dintre amicii săi îi oferea ofițerului de securitate informații despre el în curtea unei sifonării situată la intersecția dintre străzile Mihai Viteazu și Nicolae Iorga. "Acolo era Casa «Crinu», o casă conspirativă. Mai erau și altele prin municipiu", ne-a exemplificat bărbatul.
"Securitatea a trăit prin informatori, iar sistemul comunist a trăit prin Securitate. Altfel nu ar fi putut să trăiască. Căci, dacă nu ar fi fost informatorii, Securitatea ar fi fost neputincioasă. Peste 90% dintre arestări nu s-au datorat perspicacității și priceperii ofițerilor, ci acelei laturi rele a poporului român, de a trăda. Iar după 1965, numărul informatorilor a crescut enorm de mult!", a adăugat Paul Andreescu.
Au trecut ani buni de atunci. Chiar și așa, constănțeanul spune că nu poate să ierte. "Nu pot să iert, pentru că nu am pe cine. Creștinește, iertarea vine în urma mărturisirii. La mine nu a venit nimeni să mărturisească, pentru a putea să iert. Și atunci, pe cine să iert?", a concluzionat bătrânul.
