Mașina de la groapă nu se mai întoarce

Orașul european Constanța suferă. Suferă din cauza mizeriei, a siguranței cetățeanului, a corupției, a transparenței în cheltuirea banului public. Însă, astăzi, parcă mai mult ca niciodată, suferința pare să fi ajuns în mijlocul străzii. Acolo unde sute de gropi, la adăpostul iernii grele ce a trecut, au ros asfaltul, transformând șoselele Constanței în simple ulițe. Deși administrația se laudă cu un program de asfaltare bine pus la punct și foarte costisitor, calitatea drumurilor este jalnică. Bulevarde și străzi reabilitate în urmă cu doi ani sunt pline de gropi, care înghit cu totul roțile mașinilor. Afacerea proastă pentru contribuabili și șoferi, însă profitabilă pentru firmele și grupurile de interese care roiesc pe lângă edilul șef.

Podul de la IPMC arată ca după război. Jumătate din el cade peste casele oamenilor, în timp ce partea deschisă traficului rutier este măcinată de gropi de zeci de centimetri adâncime. Podul se află în reabilitare de cel puțin șase ani, însă, în acest timp, administrația locală nu a reușit decât să-l ruineze și mai mult. În afară de subiect de propagandă și promisiuni electorale, podul a fost plasat într-o amnezie colectivă a tuturor aleșilor locali și guvernamentali.
În prezent, cea mai importantă arteră de intrare în oraș a tirurilor și mașinilor de transport marfă își întâmpină "oaspeții" cu sute de gropi și capcane, traficul în zonă derulându-se cu mare greutate.

Strada Răscoala din 1907 trece exact prin buricul orașului. Astfel, e lesne de înțeles de ce din peisaj nu puteau lipsi gropile. Chiar în intersecția cu b-dul Ferdinand, un set de gropi bine săpate în asfalt le pune piedică șoferilor și zgâlțâie bine autoturismele și mijloacele de transport în comun.

Pe b-dul Tomis, în apropierea pieței Ovidius, în zona istorică a Constanței, o pleiadă de gropi (probabil că datează din antichitate, cel mult evul mediu, judecând după adâncime și vechime) ține isonul șoferilor până în Portul Tomis. Vestigiile auto descoperite în apropiere, capace, bucăți de bară și alte materiale de plastic și tablă, denotă o perioadă de glorie a gropilor, cel mai probabil în epoca măzăristă.

B-dul Lăpușneanu pare a fi un epuizant maraton de gropi. La proba căzătura în lungime, campioană poate fi fără probleme un gropălău care se întinde pe câțiva metri pătrați, pe segmentul cuprins între Casa de Cultură și Trocadero. Bine amplasată, pe un tronson cu trafic intens, gaura pune la treabă suspensiile a sute de autoturisme zilnic.

Tot b-dul Lăpușneanu deține supremația și la proba de gropițe 100 de metri cu obstacole. În zona Dacia, o groapă se lungește cât o ține asfaltul, ocolirea ei fiind imposibilă. Singura soluție aflată la îndemâna șoferilor - viteza redusă și ciocul mic, că oricum nu îi ia nimeni în serios.

La secțiunea "cea mai adâncă groapă", colegii au votat în unanimitate craterul din intersecția b-dul Ferdinand cu Mihai Viteazu. Eu susțin în continuare că podul de la IPMC are un mai mare potențial.
Revenind la găuroiul cu pricina, putem spune că are o amplasare strategică, astfel încât evitarea lui este aproape imposibilă. Cei care circulă pe b-dul Ferdinand dinspre gară și vor să facă dreapta pe str. Mihai Viteazu se trezesc pur și simplu în fața faptului împlinit. Groapa îi primește cu brațele deschise și le sărută dulce jantele îndoite, trosnindu-i din toate încheieturile.