Mașini furate din străinătate, descoperite la frontieră

256
1 min citire
Două autovehicule, respectiv o semiremorcă ce figura ca fiind furată din Belgia și un Hyundai ce figura ca fiind furat din Italia, au fost confiscate de polițiștii de frontieră.
Pe 1 septembrie, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați-rutier, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților necesare trecerii frontierei de stat, cetățeanul bulgar Iliev M., în vârstă de 47 de ani, conducând automarfarul marca Scania și remorca marca Schwarzmuller, ambele înmatriculate în Bulgaria.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că remorca figurează ca fiind furată din Belgia. Remorca, în valoare de 50.000 lei, a fost indisponibilizată și introdusă în parcul de autovehicule confiscate a Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Galați, în
În ultimele două săptămâni aceasta este a doua semiremorcă descoperită ca fiind furată, polițiștii de frontieră galățeni descoperind la data de 20 august a.c. o altă semiremorcă, semnalată ca fiind furată din Olanda.  
xxx
În aceeași zi, la Punctul de Trecere a Frontierei Albița, în jurul orei 14.00, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților necesare trecerii frontierei, românul Ciprian O., în vârstă de 42 de ani, conducând un autoturism marca HYUNDAI HP X2 TERRACAN.
La controlul de frontieră, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat faptul că autoturismul în cauză figurează în alertă cu măsura de indisponibilizare a bunului în vederea confiscării, deoarece autoturismul respectiv este furat din Italia.
Autoturismul, în valoare de 15.000 lei, a fost indisponibilizat și introdus în parcul auto de la sediul Vaslui, în vederea recuperării acestuia de către proprietar.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 01 Septembrie 2012
Stire din Eveniment : Ce se mai fură în Murfatlar
Pagina a fost generata in 0.0696 secunde