Mașini Mercedes cu acte false, oprite la graniță

127

Articole de la același autor

Polițiștii de frontieră de la Garda de Coastă au depistat în Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă doi bărbați care au încercat să scoată din țară două mașini Mercedes, care aveau acte false. Astfel, un tânăr de 20 de ani s-a prezentat la graniță, la volanul unei autou-tilitare marca Mercedes Benz, la care era atașată o platformă cu un alt autoturism marca Mercedes Benz model C 220. Autoturismul transportat pe platformă avea numere provizorii de Austria, conducătorul auto prezentând la control un certificat de înmatriculare care prezenta indicii de falsificare. 

Șoferul, domiciliat în județul Brăila, a declarat că a fost rugat de un prieten să se deplaseze în Bulgaria pentru a înmatricula autoturismul în cauză, fără a cunoaște faptul că respectivul document este fals.

După câteva ore, în același punct de trecere a frontierei a ajuns și un bărbat de 33 de ani, din Constanța, la volanul unui Mercedes Vito, înmatriculat în Bulgaria. Verificările au stabilit faptul că și pentru acest autovehicul certificatul de înmatriculare prezintă indicii de falsificare.

Șoferul a declarat că a achiziționat microbuzul de la o cunoștință și dorea să se deplaseze în țara vecină pentru a efectua revizia tehnică periodică.

Polițiștii de frontieră le-au întocmit ambilor bărbați dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6398 secunde