Renault Laguna furat din Franța, descoperit la Negru Vodă

119
< 1 min citire
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă un autoturism marca Renault Laguna care figurează ca fiind furat din Franța.
În acest sfârșit de săptămână, în punctul de trecere a frontierei s-au prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră doi cetățeni români, care călătoreau cu un autoturism marca Renault Laguna cu numere de Franța.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că autoturismul figurează ca fiind furat din Franța, din data de 20 aprilie anul acesta. Pasagerul din dreapta, în vârstă de 33 ani, domiciliat în județul Argeș, a declarat că autoturismul îi aparține, precizând că l-a achiziționat dintr-un târg auto, în schimbul sumei de aproximativ 1.500 euro, fără a cunoaște faptul că este furat. Autoturismul în valoare de aproximativ 5.000 de euro a fost indisponibilizat la sediul S.P.F. Negru Vodă pentru continuarea cercetărilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0666 secunde