Mașinile "britanice" ar putea fi trase pe dreapta definitiv. Peste 20.000 de șoferi afectați

3414
Mașinile
Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va produce efecte în toate domeniile, chiar și acolo unde ne-am aștepta mai puțin. Conducerea Registrului Auto Român ia în calcul interzicerea circulației mașinilor cu volan pe partea dreaptă, după Brexit. În acest sens a fost inițiată chiar și o petiție, prin care Parlamentul României este rugat să ia măsuri, întrucât autoturismele cu volanul pe dreapta produc accidente grave, din cauza vizibilității reduse a șoferilor în depășiri sau la schimba-rea benzilor de circulație.

Autoturismele cu volan pe partea dreaptă sunt preferate de șoferi pen-tru că sunt mai ieftine, iar procesul de înmatriculare este unul obișnuit. Singurele modificări pe care proprietarii de mașini cumpărate din Marea Britanie trebuie să le facă sunt la sistemul de semnalizare luminos, înainte de înmatriculăre. Modificările sunt necesare pentru a reorienta farurile pentru circulația pe partea dreaptă a drumului.

"Se poate discuta despre impunerea unor restricții"

Principalul motiv pentru care s-ar putea interzice astfel de automobile îl reprezintă numărul ridicat de accidente în care acestea sunt implicate. Depășirile cu un autoturism care are volanul pe partea dreaptă sunt mult mai periculoase, deoarece șoferul trebuie să ajungă aproape în totalitate pe o altă bandă de circulație pentru a vedea dincolo de vehiculul din fața sa.

"În prezent, Marea Britanie este membră UE, nu avem voie să impunem restricții, guvernul polonez a impus anumite reguli și s-a trezit cu o procedură de infrigiment. În România sunt aproximativ 20.000 de ma-șini cu volan pe dreapta. După ce Marea Britanie va ieși din UE, se poate discuta de impunerea unor restricții", a declarat George Dincă, șeful Registriului Auto Român într-un interviu acordat revistei Capital.

Contactat de reporterii Cuget Liber, Adrian Bizineche, șeful RAR Constanța, nu a dorit să comenteze impunerea unor restricții, apreciind faptul că mai este destul timp până când Marea Britanie va ieși din Uniunea Europeană. Reprezentanții Registrului Auto Român din Con-stanța nu au putut să ne ofere un număr al autoturismelor din județ cu volanul pe partea dreaptă, pasând problema către polițiști. La rândul lor, oamenii legii au precizat că nu dispun de posibilitățile pentru a verifica aces-te detalii și că cei mai în măsură să dea aceste cifre sunt cei de la RAR.

"Autovehiculele cu volan pe partea dreaptă solicită din partea conducătorilor auto un efort extraordinar la efectuarea manevrelor. Șoferii nu au parte de o vizibilitate optimă atunci când efectuează manevre de depășire și nici la schimbarea benzilor de circulație. Șoferii care conduc autoturisme cu volanul pe partea dreaptă sunt mult mai predispuși la accidente rutiere", precizează polițiștii constănțeni.

Petiție pentru interzicerea mașinilor cu volan pe dreapta

Un cetățean nu a mai avut răbdare până când Marea Britanie va ieși din Uniunea Europeană și a lansat o petiție prin care cere ca Parlamentul să interzică autoturismele cu volan pe partea dreaptă.

"Este necesară această petiție prin care cerem Parlamentului României, organul reprezentativ suprem și unica autoritate legiuitoare, să interzică mașinile cu volan pe dreapta care circulă pe șoselele din România, din cauza pericolului pe care acestea îl reprezintă. Aceste mașini reprezintă un pericol, în plus nu au proprietar în România, dar poluează în țară și sunt conduse cu o procură și nimic mai mult", motivează Florin Drăghici, inițiatorul unui petiții pentru interzicerea autoturismelor cu volanul pe partea dreaptă. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4831 secunde