Mașinile pentru transportul persoanelor provoacă tot mai multe probleme în trafic

1385
Mașinile pentru transportul persoanelor provoacă tot mai multe probleme în trafic - 1178cf1b6a47d41fc664b7d97e305840.jpg
Un nou accident rutier în care a fost implicat un autovehicul de transport persoane s-a petrecut, duminică seara, la ieșirea din stațiunea Mamaia.
Un pasager a fost grav rănit și un altul a suferit traumatisme ușoare după ce microbuzul în care se aflau a intrat pe contrasens și s-a izbit
de un alt autoturism. Acesta este cel de-al doilea accident rutier grav, în ultima săptămână, când pasageri ai unor mijloace de transport în comun mor sau sunt răniți grav în evenimente rutiere.

Polițiștii de la Rutieră spun că duminică seară, în jurul orei 19, la ieșirea din stațiunea Mamaia, un microbuz cu numerele de înmatriculare CT 94 KMY, care efectua curse regulate între Constanța și Năvodari, a fost implicat într-un grav accident de circulație. Șoferul, Florin Lepădatu, de 29 de ani, din comuna Crucea, se îndrepta dinspre Constanța spre Năvodari când, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu zăpadă și gheață, a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens și s-a izbit frontal de un autoturism Opel, condus regulamentar din sens opus de Florin Ionuț Pâslaru, de 23 de ani, din Fetești.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a șoferului din Opel și a Gabrielei Jeleru, de 41 de ani, din Năvodari, pasageră în microbuz. De asemenea, o femeie de 61 de ani, Angela Alexe, care se afla pe locul din față al microbuzului, a fost rănită grav, victima fiind transportată de urgență la spital cu mai multe traumatisme și fracturi. Șoferul imprudent a rămas fără permis de conducere și va fi cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă.

Problemă delicată pentru Poliția Rutieră
Frecvența cu care se întâmplă astfel de accidente rutiere în care sunt implicate mijloace de transport în comun le dă de gândit polițiștilor constănțeni. În urmă cu nici o săptămână, în apropierea localității Lumina, doi pasageri au murit și cinci au fost răniți după ce șoferul autobuzului în care se aflau a pierdut controlul volanului și s-a lovit de un utilaj de deszăpezire. Cel mai grav accident rutier de acest gen a avut loc însă la finele anului trecut, când un microbuz care făcea curse pe ruta Constanța – Tulcea s-a izbit de un tir. În urma evenimentului, cinci persoane au murit pe loc și șapte au ajuns în stare critică la spital.
Comandantul Poliției Rutiere Constanța, comisarul șef Constantin Dancu, recunoaște că autovehiculele care efectuează transport de persoane au devenit o adevărată problemă pentru ei. "Din păcate, transportul de persoane este una dintre cele mai delicate probleme ale Poliției Rutiere. Un accident în care este implicat un astfel de vehicul are, de multe ori, consecințe foarte grave din cauza numărului mare de pasageri și lipsa unor condiții de siguranță, mai ales în cazul microbuzelor recondiționate. Pentru prevenirea unor astfel de evenimente acționează mai multe instituții. Noi ne ocupăm strict de ce ține de partea rutieră, în timp ce ARR, care are un rol foarte important, acționează pe partea de autorizații, norme, verifică documentele de traseu. Începând cu eliberarea licențelor de transport, menținerea lor, controalele în trafic, ARR ar putea avea un rol foarte mare pe partea de prevenție. Acum, eu vin și mă întreb retoric dacă sunt respectate condițiile pentru transportul de persoane, când noaptea sunt parcate pe străzile Constanței zeci de autobuze și microbuze? Ce s-ar întâmpla dacă și șoferii de pe autobuzele RATC și-ar parca mașinile pe care lucrează la domiciliu? Consecințele le vedem în aceste evenimente rutiere. Șoferii își parchează autocarele și microbuzele la domiciliu, iar dimineața pleacă direct în cursă, fără să îi verifice nimeni dacă sunt băuți, obosiți, dacă au actele în regulă, dacă mașina corespunde normelor. Mă îndoiesc că cineva mai face lucrul acesta. Omul, cu cât se știe mai bine controlat, cu atât e mai atent și mai precaut. Înainte, treaba asta era mult mai bine reglementată. În vechiul cod rutier, șoferii de autobuze, autocare sau microbuze care își parcau mașinile la domiciliu rămâneau instantaneu fără permis", ne-a declarat Constantin Dancu.
În ultimele luni, Poliția Rutieră Constanța a întețit controalele în trafic privind transportul de persoane, rezultatele fiind concludente. "Au mari probleme cu respectarea legii. În primul rând am constatat numeroase con-travenții la capitolul depășiri, viteză, nerespectarea numărului de călători, au fost acordate foarte multe amenzi", a mai adăugat Dancu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 28 August 2009
Stire din Diverse : Se ieftinește litoralul românesc
Miercuri, 05 August 2009
Stire din Diverse : Super party-uri la malul mării
Pagina a fost generata in 0.2738 secunde