Mihăiță Vasea a vrut să părăsească România sub pretextul că nevasta lui va naște în Austria

2978
Mihăiță Vasea a vrut să părăsească România sub pretextul că nevasta lui va naște în Austria - cd63a09fad29c79761dea0decd46f549.jpg
Mihăiță Vasea a solicitat, ieri, magistraților de la Tribunalul Constanța ca, în perioada 1 august - 19 septembrie, să părăsească teritoriul României pentru a fi alături de soția sa, care este la o clinică din Austria, unde urmează să nască.
Prin avocatul său, bărbatul, judecat de trei ani, alături de alte persoane, pentru tentativă la omor calificat, dar al cărui dosar a fost în mod continuu tergiversat (în momentul de față el netrecând de instanța de fond, respectiv Tribunalul Constanța, ba, mai mult decât atât, în cauză nefiind nici măcar audiate toate părțile vătămate), a solicitat magistraților să se deplaseze în Austria, unde soția sa s-ar afla în stare gravă, internată într-o clinică de specialitate. Apărătorul a încercat să convingă judecătorii că nu a fost un "snobism" din partea inculpatului să își trimită nevasta să nască la o clinică de specialitate din străinătate, invocând în acest sens deficiențele sistemului medical românesc, dar și anumite probleme pe care femeia le-ar avea cu sarcina.
Procurorul de ședință a fost însă de părere că admiterea cererii de a părăsi, chiar și temporar, România, ar aduce un prejudiciu desfășurării procesului penal, chiar dacă în prezent cauza este suspendată și trimisă la Curtea Constituțională în vederea rezolvării unei excepții de neconstituționalitate.
"Au existat numeroase tergiversări, nu au fost audiate nici măcar toate părțile vătămate din dosar. Soția inculpatului urmează să nască la data de 16 septembrie și se solicită pe o perioadă mult prea lungă de timp părăsirea țării. Se susține că soția are probleme cu sarcina și de aceea a fost nevoită să plece în Austria… Nu există vreun document la dosar - act medical că ar exista probleme cu sarcina. Ne aflăm în situația unei alegeri a părților de a naște în altă parte, când acest lucru se putea face și la o clinică privată din România. Părțile au ales, conștiente fiind că inculpatul are interdicția de a părăsi România. Cred că s-a dorit doar a exista un pretext pentru ca inculpatul să plece din țară, pentru a se tergiversa în continuare procesul și pentru a se face pași mici în judecarea dosarului" - a spus procurorul de ședință, interpretând la rece documentele depuse în susținerea cererii de părăsire a teritoriului României.
Mai mult, din actele medicale depuse la dosar nu ar reieși că ar exista vreo problemă cu sarcina, ci doar că fătul este perfect normal; mai mult, medicul care a examinat-o pe soția lui Mihăiță Vasea, cu o zi înainte de a călători cu avionul, ar fi constatat starea bună a mamei și a fătului.
Avocatul lui Mihăiță Vasea a susținut că nu s-ar pune problema tergiversării procesului din cauza inculpatului, el urmând a se prezenta de fiecare dată când este chemat, mai ales că are afaceri care sunt derulate în țară.
Magistrații de la Tribunalul Constanța, după examinarea probelor depuse la dosar în vederea susținerii cererii de părăsire a teritoriului României, au decis respingerea solicitării. Așa se face că Mihăiță Vasea va trebui să stea departe de soția sa în momentul în care îi va aduce pe lume copilul, iar dacă s-a gândit că astfel ar mai putea trage de timp în dosarul pe care-l are, este clar că tactica, destul de bine gândită și pusă la punct, nu a funcționat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.717 secunde