Militarii din Forțele Navale, misiune în Delta Dunării

209
Militarii din Forțele Navale, misiune în Delta Dunării - dunare-1568832523.jpg

Articole de la același autor

Perturbarea căilor de comunicații fluviale prin infiltrare de elemente paramilitare, crearea de tensiuni în porturile din Delta Dunării și modificarea rutelor de transport fluvial de materii prime sunt câteva dintre amenințările pe care le vor contracara militarii din Forțele Navale și din Forțele Terestre, conform scenariului Exercițiului "Danube Protector 19, seria 11, etapa a II-a, care se desfășoară, în perioada 16-20 septembrie, pe Dunăre, pe Brațul Sfântul Gheorghe și pe Brațul Sulina. 


Nouă nave militare fluviale, un elicopter Puma Naval, două plutoane de infanterie marină, o grupă de scafandri de luptă și scafandri fluviali și două grupe de cercetare terestră de la Brigada 9 Mecanizată "Mărășești" și de la Regimentul 528 Cercetare "Vlad Țepeș", în total 330 de militari, execută acțiuni tactice pentru neutralizarea elementelor de diversiune ale inamicului fictiv din zona fluvială, pentru respingerea unui desant, precum și pentru menținerea libertății de navigație. 


Forțele participante desfășoară, concomitent, activități de instrucție pe brațele Sfântul Gheorghe și Sulina, până la vărsarea acestora în mare, informează Statul Major al Forțelor Navale. 


Ieri după-amiază, la Sulina, publicul a avut ocazia de a vizita trei nave militare fluviale, acostate la cheul din localitate. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4766 secunde