Minoră fugită de acasă pentru a face sex pe strada Caraiman

2272
O fată de doar 14 ani, care fusese dată dispărută de la domiciliu la data de 15 iunie, a fost descoperită de polițiștii de la Secția 5 prostituându-se pe strada Caraiman, din Constanța.
Polițiștii spun că, în noaptea de 29 spre 30 iunie, în jurul orei 1,30, C.A.M., de 14 ani, a fost depistată pe strada Caraiman, în dreptul barierei CFR, în timp ce atrăgea bărbații în vederea întreținerii de raporturi sexuale pentru obținerea unor sume de bani.
În urma verificărilor efectuate de oamenii legii s-a stabilit că fata este din Satu Nou, comuna Mircea Vodă, și fusese dată dispărută de la domiciliu la data de 15 iunie. Minora a fost reîncredințată familiei, ea nefiind victima vreunei infracțiuni.
În aceeași noapte, în cealaltă partea a orașului, polițiștii de la Secția 2 au prins în flagrant pe Ionela F., de 18 ani, din Lazu, în timp ce întreținea raporturi sexuale orale cu un bărbat contra sumei de 30 de lei. Fetei i-a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de prostituție.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 17 Iunie 2010
Stire din Eveniment : Minoră dispărută de acasă
Pagina a fost generata in 0.8746 secunde