Polițiștii Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate București Sector 1, care au fost ridicați luni de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție, au fost prezentați ieri, cu propunere de arestare, magistraților de la Curtea de Apel București.
Cei trei au fost prinși în flagrant delict cerând 3.000 de euro mită unui tânăr om de afaceri constănțean, Mircea Chirvăsuc. Ei mai sunt suspectați de agresiune și de percheziție fără mandat, în timpul căreia au dispărut 100.000 de lei din casa constănțeanului.
Totul a început în luna februarie, atunci când cei trei ofițeri ai Direcției de Combatere a Crimei Organizate București, reținuți în prezent de DNA, au organizat o descindere la Constanța. În cadrul acțiunii, doi anchetatori sub acoperire s-au deplasat în orașul de la malul mării, unde s-au întâlnit cu Chirvăsuc, care deține un depozit de plante etnobotanice. Cei doi i-au spus tânărului afacerist că vor să cumpere astfel de plante, după care l-au reținut.
Potrivit unor surse judiciare, după ce tânărul a fost imobilizat, polițiștii au mers la el acasă și i-au percheziționat locuința, însă, fără mandat. În urma acestei percheziții, prietena lui Mircea Chirvăsuc, care locuia împreună cu el, a constatat că lipseau din casă 100.000 de lei, polițiștii neavând justificări pentru dispariția banilor.
În drum spre București, tânărul constănțean ar fi fost și lovit de polițiști, pentru ca apoi să fie dus la Secția 1. Ulterior, a fost lăsat liber, întrucât analiza preliminară a plantelor luate din depozitul său, arăta că acestea nu conțin substanțe interzise.
Cum s-a ajuns la mită
Conform procurorilor, după două săptămâni, tânărul a fost chemat de polițiști la sediul Secției 1, acolo unde aceștia aveau biroul. Chirvăsuc a fost însoțit de avocatul său, a cărui prezență a stârnit iritarea celor trei. După ce s-au lămurit că nu au cum să scape de apărătorul lui Chirvăsuc, au spus direct că vor 3.000 euro pentru a aranja la laboratorul de expertize al plantelor în așa fel încât rezultatele să iasă în favoarea tânărului afacerist constănțean. După acest moment, a urmat denunțul făcut la DNA.
Cei trei polițiști cercetați în acest caz se numesc Georgel Ovidiu Negură, George Robert Coporîie și Mihai Claudiu Ionașcu. Ei au fost reținuți, iar ieri, prezentați magistraților de la Curtea de Apel București cu propunere de arestare preventivă.
Corina BAGIE