Muniţie militară într-un autoturism care se deplasa spre Marea Britanie, descoperită la Vicovu de Sus

201
Muniţie militară într-un autoturism care se deplasa spre Marea Britanie, descoperită la Vicovu de Sus - 6553879soldatmunitiegloanterazbo-1673953157.jpeg

Articole recomandate

Inspectorii de la Biroul Vamal de Frontieră Vicovu de Sus - Direcţia Regională Vamală Iaşi au descoperit muniţie militară în urma unui control vamal amănunţit efectuat asupra unui autoturism aflat pe sensul de intrare în ţară şi care se deplasa spre Marea Britanie, informează, marţi, Autoritatea Vamală Română (AVR).

"Echipa comună de control formată din inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Vicovul de Sus şi poliţişti de frontieră a descoperit, în urma unui control vamal amănunţit efectuat asupra unui autoturism aflat pe sensul de intrare în ţară şi care se deplasa spre Marea Britanie, următoarele bunuri ascunse, în vederea sustragerii acestora de la vămuire: 30 de cartuşe calibrul 5,45; un tub gol de obuz calibrul 122 mm; o dronă DJI parţial distrusă; echipament militar folosit", se menţionează într-un comunicat al Autorităţii.

Conform sursei citate, bunurile au fost predate organelor de cercetare penală competente, întrucât există suspiciuni că sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0513 secunde