Neputință în fața puștanilor infractori! „Suntem terorizați, ne este teamă că vor intra peste noi în case!”

Joi, 08 Aprilie 2021
3258
Cresc mai mult pe stradă, în vreme ce părinții au mințile aburite de alcool. Dorm pe unde apucă, mănâncă din ce fură și ajung să terorizeze, prin fărădelegi, comunități întregi. Aceștia sunt minorii-infractori, pentru care, nici după decenii în care toată lumea reclamă că „trebuie schimbat ceva!” nu s-au găsit soluții reale pentru a le schimba viața. Un astfel de caz ne-a fost semnalat, zilele acestea, din satul constănțean Nisipari.



De mai bine de două decenii, se reclamă pe toate canalele posibile – mass-media, asociații non-guvernamentale, statistici realizate de autorități – dezvoltarea unui fenomen îngrijorător: creșterea numărului minorilor-infractori, care comit fărădelegi, dar sunt prea mici pentru a răspunde penal. Iar aspectele asupra cărora s-a tot atras atenția sunt dintre cele mai alarmante: copii scăpați din mână care comit fapte cu violență, adică bat și înjunghie oameni, pe stradă, pentru un telefon mobil; intră în case peste victime, pe care le lovesc, dacă sunt surprinși la furat, și multe altele. Legislația oferă soluții, în teorie, dar practica a dovedit – de prea mulți ani! – că acestea nu au rezultate concrete și, de fapt, nicio măsură luată de autorități nu schimbă prea mult lucrurile sau cursul vieții minorilor.

„Ne sparg geamurile la case, fură tot ce prind!”

Un astfel de caz ne-a fost semnalat de locuitori ai satului constănțean Nisipari. Mai multe familii, în general persoane vârstnice, sunt terorizate de doi frați minori, de 14 și respectiv 12 ani, care fură, distrug sau omoară animale. „Ne este teamă că în scurt timp vor intra peste noi în case! Sunt lipsiți complet de supravegherea părinților. Mama este mai mereu beată, tatăl pleacă la muncă, în Spania, iar când este acasă, îl bat băieții dacă le spune ceva. Iar ei, copiii, beau, fumează, fură de prin curțile oamenilor. Aruncă cu pietre în curțile vecinilor, de ne-au spart geamurile, fură gardurile, distrug tot. Dacă îi spunem ceva mamei, replica ei este că nu are ce le face, că să-i dăm pe mâna Poliției. Au tot venit polițiștii, o amendează pe mamă, dar degeaba, a doua zi, băieții o iau de la capăt. Aruncă cu pietre, cărămizi, în case, la miezul nopții. Fug de acasă, dorm pe unde apucă, prin grădini, pe acoperișuri. Chiar nu se poate face ceva, să nu mai trăim sub teroare?”, ne-a reclamat o localnică din Nisipari, care a căzut victimă celor doi minori de curând, cei doi spărgându-i geamurile de la locuință, în toiul nopții.

Poliția vrea să ia măsuri, dar … nu are plângeri penale!

Situația familiei respective nu este străină nici Poliției, nici specialiștilor de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului. Polițiștii au precizat pentru „Cuget Liber” că ajung frecvent pe străzile Alexandru Lăpușneanu și Dealului, din localitate, unde „acționează” cu precădere cei doi puștani. „Mama a fost sancționată în repetate rânduri pentru nesupravegherea minorilor și au fost sesizați asistenții sociali”, ne-au precizat oamenii legii. Dar… aici s-au oprit măsurile. Căci, pentru a putea să se ajungă la internarea într-un centru de reeducare, este nevoie de anchete penale.

„Vecinii nu vor să depună plângeri penale pentru furt sau distrugere, pentru a nu le face rău copiilor. Dar, în lipsa plângerilor penale, nu putem întocmi dosarele penale și nu putem sesiza instanța de judecată. De exemplu, în cazul minorului de 14 ani, care poate fi tras la răspundere, deși avem numeroase fapte semnalate la 112 privind fărădelegi, păgubiții nu au depus plângere, astfel că nu avem niciun dosar penal pe numele lui”, au arătat polițiștii.

La rândul lor, reprezentanții DGASPC spun că au realizat, în trecut, anchete sociale la respectiva familie. „Cazul a intrat în atenția noastră în 2020, când unul dintre copii a fugit de acasă și a fost găsit la o fermă, dormea acolo. La momentul respectiv, mama și cei doi copii au fost consiliați, tatăl era plecat în străinătate. Vom relua verificările și vor fi măsurile care se impun”, au arătat reprezentanții DGASPC.



Centru de reintegrare socială, promis de patru ani


An de an, la nivelul Poliției și DGASPC sunt înregistrate zeci de cazuri de copii care comit fărădelegi, dar nu sunt trași la răspundere. Motive sunt destule: fie păgubiții nu depun plângeri, fie procesele penale durează ani de zile, timp în care minorul ajunge adult. În ambele cazuri, în afară de completarea de hârtii, nu este luată nicio măsură concretă.

În 2017, o soluție găsită de autorități a fost înființarea unui Centru de orientare, supraveghere și sprijinire a reintegrării sociale a copilului care a săvârșit fapte penale și nu răspunde penal, la nivelul județului Constanța, sub „pălăria” DGASPC. Au trecut însă patru ani, iar centrul încă nu este funcțional.



Pagina a fost generata in 0.2219 secunde