Week-end cu restricţii, la Constanţa. Catolicii pot merge la slujbă, în noaptea de Înviere

230
Week-end cu restricţii, la Constanţa. Catolicii pot merge la slujbă, în noaptea de Înviere - weekendcurestrictii2-1617384907.jpg
Polițiștii constănțeni vor fi la datorie în acest sfârșit de săptămână, pentru ca Paștele catolic să fie sărbătorit în siguranță, iar prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19 să fie respectate.



În acest sens, peste 230 de poliţişti vor acţiona, în medie, zilnic, în sistem integrat, la nivelul județului Constanța, împreună cu jandarmii constănțeni și cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice și respectarea măsurilor de sănătate publică.

„Efectivele de poliție planificate în serviciu vor desfășura activități pe două paliere: unul este cel de prevenire și descurajare, iar al doilea este de combatere a faptelor antisociale și de impunere fermă a legii. De asemenea, polițiștii, în echipe mixte cu jandarmi, polițiști locali și pompieri, se vor afla în preajma centrelor comerciale, piețelor, în mijloacele de transport în comun și pe terase, scopul fiind acela de a verifica dacă sunt respectate măsurile de protecție sanitară luate de autorități. Protejarea sănătății cetățenilor este prioritară, iar identificarea și aplicarea măsurilor legale în cazul unor activități care ar putea duce la creșterea numărului de infectări este foarte importantă în această perioadă”, susţin reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa.

În plus, pentru prevenirea accidentelor rutiere și fluidizarea traficului, pe drumurile publice vor fi la datorie poliţiştii de la rutieră.

Circulaţie interzisă

Reamintim că, în interiorul localităților, se interzice circulația persoanelor în grupuri pietonale mai mari de şase persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.

De asemenea, în toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței sau gospodăriei între orele 22.00 şi 5.00, iar, în toate localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4 și mai mică sau egală cu 7,5 la mia de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței ori gospodăriei, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică între orele 20.00 şi 5.00. Totodată, în toate localitățile unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5 la mia de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei între orele 20.00 şi 5.00.

„De la aceste reguli există excepții justificate, iar, în toate localitățile, se permite circulația persoanelor în afara locuinței sau gospodăriei, în perioada 3 aprilie - 4 aprilie 2021, între orele 20.00 şi 2.00, pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase”, transmit reprezentanţii IPJ Constanţa.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3342 secunde