O bulgăroaică a încercat să intre ilegal în România

191
O bulgăroaică a încercat să intre ilegal în România - obulgaroaica-1573084607.jpg

Articole de la același autor

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, în apropierea frontierei de stat, o femeie, cetățean bulgar, care a încercat să intre ilegal în România din R. Bulgaria, pe jos, pe la "frontiera verde". Aceasta în cauză a fost predată autorităților de frontieră bulgare, în vederea continuării cercetărilor.


Incindentul s-a petrecut în cursul zilei de marți, 5 noiembrie, când polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Ostrov, acționând în baza unor informații, au depistat pe direcția localității Ostrov, județul Constanța, o persoană de sex feminin care se deplasa pe jos, dinspre frontiera cu Bulgaria spre interiorul țării.  


"Deoarece persoana în cauză nu își justifica prezența în zonă și nu a putut prezenta un document valabil de identitate, aceasta  a fost condusă la sediul Sectorului Poliției de Frontieră, pentru cercetări. Astfel, polițiștii de frontieră au stabilit că femeia este cetățean bulgar și are 47 de ani. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia", explică reprezentanții Gărzii de Coastă.


De asemenea, au fost făcute demersurile necesare pentru punerea în aplicare a acordului de readmisie încheiat între cele două state, cetățeanul bulgar fiind predat autorităților din țara vecină, pentru continuarea cercetărilor și dispunerea măsurilor legale care se impun.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5957 secunde