O fetiță de 6 ani a ajuns în comă alcoolică la spital după ce un vecin i-a dat să bea

126
O fetiță de 6 ani a ajuns în comă alcoolică la spital după ce un vecin i-a dat să bea - ambulanta-1384006788.jpg

Articole recomandate

Caz incredibil la Iași. O fetiță de șase ani, din localitatea Sinești a ajuns în comă la spital după ce a consumat alcool de la un vecin. Medicii au descoperit că fetița avea o alcoolemie record, de 2,5 la mie, potrivit B1.ro.
Copilul a fost transportat în stare gravă la Spitalul de pediatrie Sf Maria și acum se află în afara oricărui pericol.

Totul s-a petrecut în localitatea ieșeană Sinești. Fetița a mers la un vecin să se joace, iar acesta i-ar fi dat să bea rachiu. În drum spre casă, copilei i s-a făcut rău și s-a prăbușit în curtea locuinței sale. Părinții copilei au sunat imediat la 112, iar medicii ajunși la fața locului au constatat că fetița intrase în comă alcoolică.

Acesta este al doilea caz de comă alcoolică la copii în județul Iași, în decurs de o lună. În octombrie, un copil de 6 ani din localitatea Ciortești a fost găsit în comă alcoolică și cu hipotermie, pe un câmp din apropierea localității. Acesta avea o alcoolemie de 2,7 la mie, un adevărat record, potrivit medicilor. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5415 secunde