Omagiu adus celor peste 1.700 de eroi înhumați la Cimitirul Internațional de la Mircea Vodă

90
Omagiu adus celor peste 1.700 de eroi înhumați la Cimitirul Internațional de la Mircea Vodă - img20220823wa0015-1661256233.jpg
Un ceremonial de omagiere a celor peste 1.700 de eroi înhumați în Cimitirul Internațional „Mircea cel Bătrân” din comuna Mircea Vodă a avut loc, luni, 22 august. Cei peste 1.700 de eroi din vechea plasă Mangalia au fost transportați la Mircea Vodă, în vederea înhumării, la 22 august 1926.
 

Evenimentul a fost organizat de subfiliala Mangalia a Asociației Naționale Cultul Eoilor “Regina Maria”, cu sprijinul Arhiepiscopiei Tomisului, Garnizoanei Militare Medgidia, primăriilor Mangalia și Ciocârlia. Au participat George Ionașcu, primarul comunei Mircea Vodă, colonelul Costel Frîncu, comandantul Garnizoanei Medgidia, reprezentanți ai filialei județene a Asociației Naționale Cultul Eoilor „Regina Maria”, ai ANCMRR Mangalia, ai Alianței Demnității Noastre Mangalia, cadre didactice și elevi ai Colegiului Economic Mangalia și ai Școlii Gimnaziale nr. 1 Mangalia. Slujba religioasă a fost oficiată de ÎPS Teodosie, însoțit de Corala „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului. Garda de onoare a fost asigurată de militari ai U.M.01459 Medgidia.


Elevii de la Școala Gimnazială Ciocârlia împreună cu interpreții de muzică populară Monica Bădănac și Ionuț Daniel Arămitul au prezentat un program artistic cuprinzând recitări și interpretări de cântece patriotice.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.5943 secunde