Omorâtă pe trecerea de pietoni

1652
Omorâtă pe trecerea de pietoni - afe6e16b2a21b6afd668af397dd0a2ed.jpg
O femeie și-a pierdut viața, ieri, după ce un șofer care circula cu viteză la volanul unui BMW a spulberat-o pe trecerea de pietoni. Accidentul a avut loc în apropierea Universității Ovidius, pe o trece de pietoni de la intersecția bulevardului Aurel Vlaicu cu strada Dispensarului. Martorii spun că un șofer care rula cu peste o sută de kilometri la oră a lovit în plin o femeie chiar pe trecerea de pietoni. Ei au menționat că victima a fost aruncată peste 40 de metri și a murit pe loc.
La fața locului a venit un echipaj SMURD, iar cadrele medicale au început manevrele de resuscitare, însă, din nefericire, femeia nu și-a revenit.
Pe de altă parte, la locul accidentului au venit și polițiștii de la Rutieră care au început măsurătorile. Luat la întrebări de oamenii legii, Remus Bistriță, de 37 de ani, din București, cel care se afla la volanul autoturismului BMW, cu numărul de înmatriculare B-02-LFW, a spus că el nu circula cu viteză, iar femeia i-a sărit în față.
În schimb, martorii care au văzut că femeia traversa regulamentar au spus că vina aparține șoferului deoarece acesta circula cu viteză.
Femeia care a decedat în urma acestui tragic accident se numea Angela Stoian, avea 58 de ani și era din Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 11 Decembrie 2009
Stire din Eveniment : Măcel pe trecerea de pietoni
Pagina a fost generata in 0.6498 secunde