Omul de afaceri Nelu Iordache, anchetat de DNA pentru deturnare de fonduri europene

1139
Omul de afaceri Nelu Iordache a fost reținut, sâmbătă, pentru 24 de ore, iar ieri, prezentat spre arestare după ce a fost audiat din nou de către procurorii anti-corupție, în dosarul în care este cercetat pentru deturnare de fonduri. 

Direcția Națională Anticorupție confirmă reținerea lui Nelu Iordache, precizând că, în urma extinderii cercetărilor, acesta este urmărit penal și pentru delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată, pe lângă cele trei infracțiuni pentru care omul de afaceri fusese deja pus sub acuzare. 

"Prin Ordonanțele din data de 1 decembrie 2012, procurorii au dispus extinderea cercetărilor și punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Nelu Iordache, administrator al SC Romstrade SRL, în sarcina căruia s-au reținut următoarele infracțiuni: schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene, în formă continuată; delapidare, în formă continuată; folosirea cu rea credință a creditului societății, în formă continuată; fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (27 acte materiale); spălare de bani", se precizează într-un comunicat de sâmbătă seară al Direcției Naționale Anticorupție (DNA). 

Potrivit procurorilor anticorupție, Nelu Iordache, în calitate de administrator al firmei SC Romstrade SRL, ar fi schimbat, fără respectarea prevederilor legale, destinația sumei de 25.000.000 lei, bani încasați în vederea proiectării și execuției lucrărilor la primul tronson din autostrada Nădlac - Arad, lucrarea fiind finanțată în proporție de 85% din fondul de coeziune al Uniunii Europene.

Cea mai mare parte, și anume 9.724.780 lei din suma destinată pentru construcția autostrăzii, ar fi fost folosită pentru achitarea unor datorii ale societăților în care era direct interesat, plăți făcute în baza unor contracte ce nu au legătură cu derularea contractului pentru autostradă, susțin anchetatorii. 

"O altă parte din bani, și anume 9.861.000 lei, au fost retrași în numerar cu scopul declarat al achiziției de terenuri, în baza unor antecontracte de vânzare cumpărare fictive. Inculpatul Iordache Nelu a falsificat personal 7 dintre aceste contracte. În ceea ce privește alte 20 de operațiuni comerciale ce nu au legătură cu proiectul construirii autostrăzii, Iordache Nelu i-a instigat pe unii angajați ai SC Romstrade SRL să falsifice documente justificative. Banii au fost folosiți fie pentru rambursarea de dobânzi și comisioane restante aferente unui contract de credit, fie au fost cheltuiți cu titlu de onorariu notar public, taxă de carte funciară și impozit aferente achiziționării unui teren în comuna Adunații Copăceni, precum și pentru materiale, lucrări și servicii de consultanță și transport necesare proiectului de construcție, a unui complex în comuna Adunații Copăceni. Toate aceste plăți nu au legătură cu proiectul de construcție a autostrăzii", se arată în comunicat. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3851 secunde