Parchetul European anchetează achiziția ambulanțelor aeriene SMURD. Există suspiciunea unei fraude de milioane de euro

1270
1
Parchetul European anchetează achiziția ambulanțelor aeriene SMURD. Există suspiciunea unei fraude de milioane de euro - whatsappimage20230831at181234-1694541680.jpeg

Articole de la același autor

Inspectoratul General pentru Aviație al Ministerului de Interne este vizat de o anchetă penală de proporții.


Parchetul European, condus de Laura Codruța Kovesi, investighează modul în care au fost cheltuiți banii europeni pentru cumpărarea a două ambulanțe aeriene, care vor fi folosite de SMURD.


Afacerea încheiată cu o companie americană a costat 30 de milioane de euro, însă statul român a acoperit doar 15% din preț, restul fiind din fonduri europene, potrivit stirileprotv.ro


Deocamdată nu sunt formulate acuzații împotriva cuiva, dar există suspiciunea unor fraude de milioane din fonduri europene.
Procurorii au ridicat întreaga documentație a achiziției și au verificat dotările cu care cele două avioane au ajuns la București, în urmă cu aproape două săptămâni.


Comentează știrea

fani
13 septembrie 2023
hotia

Udrea este vinovata ,a condus afacerea din spatele gratiilor,mai mult ca sigur .

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3726 secunde