Percheziţii / Dispozitive de vedere pe timp de noapte, maşini speciale şi ogari, folosite pentru braconaj de 15 persoane

353
Percheziţii / Dispozitive de vedere pe timp de noapte, maşini speciale şi ogari, folosite pentru braconaj de 15 persoane - fondmafiaalcoolului1413908611149-1681107187.jpg
Astăzi, 10 aprilie, polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase pun în executare 17 mandate de percheziție domiciliare, într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj prin folosirea câinilor ogari sau metişi ai acestora.


Din cercetări a rezultat că 15 persoane ar fi săvârşit infracțiuni la regimul cinegetic și la regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, prin capturarea vânatului de talie mică și mijlocie, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte.

De asemenea, aceștia ar fi folosit câini ogari sau metiși, dispozitive de vedere pe timp de noapte și autoturisme special modificate pentru accesul pe fondurile de vânătoare.

Acțiunea beneficiază de sprijinul specialiștilor criminaliști, echipelor de intervenție, precum și al polițiștilor structurilor de arme, explozivi și substanțe periculoase, investigații criminale și de la protecția animalelor din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și inspectoratelor de poliție județene Ilfov, Giurgiu și Teleorman.

Activitățile sunt realizate simultan, în județele Ilfov și Giurgiu, cu suportul specialiștilor Gărzii Naționale de Mediu, Consiliului Județean Ilfov și Societății Ornitologice Române, conform competențelor ce le revin.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5424 secunde