Percheziţii DNA la sediul central al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor

318
Percheziţii DNA la sediul central al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor - img-1666171616.jpg
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, miercuri, percheziţii la o instituţie publică din municipiul Bucureşti, într-un dosar în care se investighează fapte de corupţie săvârşite în perioada 2018 - 2022.

Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că descinderile au loc la sediul central al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Potrivit unui comunicat al DNA, transmis miercuri AGERPRES, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, se efectuează percheziţii la o instituţie publică situată în municipiul Bucureşti.

"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2018 - 2022, în legătură cu efectuarea unor controale la mai mulţi agenţi economici (producători, distribuitori şi mari retaileri de produse alimentare şi nealimentare)", se precizează în comunicatul citat. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7006 secunde