Percheziţii în Baia Mare în dosarul privind fuga din ţară a lui Cătălin Cherecheş

442
Percheziţii în Baia Mare în dosarul privind fuga din ţară a lui Cătălin Cherecheş - undeseascundecatalinchereches102-1701352401.jpg

Articole de la același autor

Mai multe percheziţii au fost efectuate, joi, în municipiul Baia Mare, în dosarul care vizează fuga din ţară a primarului Cătălin Cherecheş, scrie Agerpres.

"În cadrul cercetărilor care se efectuează într-un dosar penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, privind infracţiunile de trecere frauduloasă a frontierei de stat, favorizarea infractorului şi fals privind identitatea, astăzi, 30 noiembrie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Maramureş au efectuat cinci percheziţii domiciliare, în municipiul Baia Mare", transmite Inspectoratul de Poliţie Judeţean Maramureş.

Conform sursei citate, activităţile au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Maramureş şi al Serviciului Criminalistic Maramureş.

Primarul Cătălin Cherecheş, condamnat definitiv la cinci ani de închisoare pentru corupţie, a fost depistat şi reţinut de poliţiştii bavarezi în Augsburg, Germania.

Acesta a fugit din ţară, prin punctul de trecere a frontierei Petea, cu Ungaria, folosindu-se de un act de identitate al unei rude.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5674 secunde