Percheziții la Penitenciarul Poarta Albă. Capturile sunt impresionante

369
Percheziții la Penitenciarul Poarta Albă. Capturile sunt impresionante - penitenciartelefoane-1382891079.jpg
O percheziție surpriză în Penitenciarul Poarta Albă și în Secția Exterioară Valu lui Traian, desfășurată sâmbătă, a scos la iveală că persoanele private erau dotate cu telefoane mobile și accesorii, deși regulamentul de detenție interzice acest lucru.

Astfel, întregul efectiv de gardieni din cadrul unităților de detenție, împreună cu 150 de jandarmi ai Grupării Mobile de Jandarmi "Tomis" au descins în celule și în celelalte spații de detenție unde au acces persoanele private de libertate.

După o percheziție generală care a durat ore bune, au fost găsite 35 telefoane mobile, o cartelă SIM, două încărcătoare telefon mobil și două acumu-latoare telefon mobil.

"Astfel de acțiuni vor continua și au drept scop dezvoltarea abilităților personalului și a capacității de intervenție rapidă pentru soluționarea eficientă a incidentelor critice și operaționale, dar și menținerea unui grad ridicat de siguranță a locurilor de deținere.

Eradicarea fenomenului introducerii de obiecte interzise în penitenciare reprezintă o prioritate, atât a conducerii Penitenciarului Poarta Albă cât și a sistemului administrației penitenciare, activitatea de astăzi fiind parte integrantă dintr-o serie de acțiuni menite să prevină și să combată acest fenomen", au precizat reprezentanții unității de detenție, într-un comunicat de presă.

Reamintim că în ultimii ani numeroase persoane au fost escrocate, prin telefon, prin așa numita metodă "Accidentul" (interlocutorul se dă drept avocat și susține că o rudă a victimei a făcut un accident rutier și are nevoie urgentă de o sumă considerabilă pentru a scăpa de belele), iar anchetele desfășurate până în prezent au dovedit că autorii au fost deținuți încarcerați în penitenciare, printre care și cel de la Poarta Albă. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2361 secunde