Persoană SECHESTRATĂ, în Năvodari. Suspectul a fost arestat!

419
Persoană SECHESTRATĂ, în Năvodari. Suspectul a fost arestat! - sechestrat-1626174264.jpg

Articole de la același autor

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța și polițiștii din Năvodari anchetează un bărbat de 32 de ani, cu antecedente penale, acuzat de lipsire de libertate și lovire sau alte violențe. Potrivit oamenilor legii, duminică seara, în jurul orei 19.00 – 20.00, „în timp ce se afla în zona parcului primăriei oraşului Năvodari, inculpatul P. F., având sprijinul moral al numiților M. C.-D., D. I.-A. şi D. N., care l-au asistat pe parcursul activităţii infraţionale, prin constrângere, a urcat-o pe persoana vătămată O. I.-A în autoturismul marca Opel, după care s-au deplasat cu toţii în zona USAS din oraşul Năvodari, jud. Constanţa, unde inculpatul P. F. a agresat-o pe persoana vătămată, aplicându-i lovituri cu o bâtă de lemn în zona capului şi a membrelor şi cu pumnii în zona coastelor”. Menționăm că victima este un tânăr de 23 de ani. 

În urma loviturilor aplicate, victima are nevoie de opt – nouă zile de îngrijiri medicale.

„După scurt timp, suspectul a silit din nou persoana vătămată să urce în autoturism, aceasta urcând pe scaunul din dreapta faţă, iar pe bancheta din spate a urcat suspectul M. C.-D. În zona localităţii Lumina, autoturismul condus de inculpatul P.F. a fost oprit de un filtru de poliţie”, au mai afirmat anchetatorii.

Suspectul a fost reținut și dus în fața instanței de judecată, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7614 secunde