Poliția Română suplimentează numărul agenților detașați pe litoral

184
Poliția Română suplimentează numărul agenților detașați pe litoral - politia1-1467387830.jpg
Începând de ieri, 140 de polițiști detașați din teritoriu vor acționa suplimentar față de dispozitivul curent, în zona stațiunilor de la Marea Neagră, pentru ca turiștii să-și petreacă vacanța în liniște și siguranță. De asemenea, în perioada iulie-august, sub sloganul "Siguranța ta, prioritatea noastră!", turiștii din Mamaia vor putea semnala faptele antisociale și vor primi recomandări preventive, direct pe plaja din zona Cazino, la punctul de informare al Poliției.


În perioada 1 iulie - 31 august, zilnic, peste 700 de polițiști acționează, în sistem integrat, pentru siguranța cetățenilor. Dintre aceștia, 583 de polițiști sunt din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, iar 140 de polițiști sunt de la alte inspectorate de poliție județene, fiind detașați pentru a acționa în zona stațiunilor de pe litoral, pentru prevenirea faptelor antisociale, protejarea drepturilor și a bunurilor celor care aleg să își petreacă vacanța la malul mării. În activități sunt angrenați polițiști de la ordine publică, polițiști rutieri, de la acțiuni speciale, de investigare a criminalității eco-nomice, de investigații criminale, criminalistică, transporturi și de la arme, explozivi și substanțe pericu-loase, care acționează, în sistem integrat, împreună cu colegi din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.


De asemenea, în perioada iulie - august 2016, va fi inițiat un proiect pilot pentru informarea turiștilor din stațiunea Mamaia, în zona Cazino din stațiunea Mamaia, unde turiștii vor putea semnala faptele antisociale și vor primi recomandări preventive. Totodată, fiecare turist va putea fi informat cu privire la modalitatea de petrecere în siguranță a concediului și cu privire la modalitățile de pre- venire a victimizării.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.6406 secunde