Poliția Rutieră Constanța se va muta, din martie 2011, în casă nouă!

1654
Poliția Rutieră Constanța se va muta, din martie 2011, în casă nouă! - bf2946cbecd2c7317f04e5c747707068.jpg
Până în primăvară, lucrările la noul sediu al Serviciului Poliției Rutiere (SPR) Constanța vor fi finalizate, astfel că, pentru prima oară în istorie, rutieriștii vor avea "casa" lor! În ultimii ani, aceștia s-au mutat de colo-colo, ei având parte numai de spații improprii.
Comisarul șef Constantin Dancu, șeful SPR Constanța, ne-a declarat că este mulțumit de bunul mers al lucrărilor la noul sediu, amplasat lângă Brigada Mobilă de Jandarmi, din Palas, și că, cel mai probabil, la data de 15 martie 2011, cel puțin parțial, polițiștii pe care-i are în subordine se vor muta în noua locație.
"Este o clădire generoasă. La demisol, va fi spațiu pentru arhivă și tehnică, iar la parter vor exista intrări separate pentru public și cadre. Va fi un ghișeu pentru implementări abateri, iar polițiștii vor avea birourile la comun. La etajul unu, vom avea o sală de ședințe, un dispecerat mare, pentru că ne-am gândit să avem spațiu pentru sistemul de monitorizare al camerelor de supraveghere, atunci când ele vor fi montate și la Constanța. Vrem ca acest sediu să corespundă cerințelor cel puțin pentru o perioadă de 10 - 15 ani de acum încolo!", ne-a declarat comisarul șef Constantin Dancu.
Lucrările la acest sediu s-au prelungit în timp, pentru că fondurile au venit mereu cu țârâita. "Foarte mult ne-a ajutat Fundația de Ordine Publică, lar condus de Marian Saragea (n.r. - fost polițist, ieșit la pensie), pentru că a găsit oameni care să ne ajute cu materiale de construcții și cu echipe de muncitori", a mai spus Dancu.
Șeful SPR ne-a mărturisit că viceprimarul Decebal Făgădău s-ar ocupa de un proiect care privește monitorizarea traficului rutier la Constanța. Contactat telefonic, Făgădău ne-a declarat: "Noi am trecut în lista noastră și proiectul privind monitorizarea video și mo-nitorizarea traficului, iar în 2011 vom face toate proce-durile privind obținerea de fonduri europene. Toate ora-șele respectabile au un astfel de sistem, mai ales că așa vom crește și siguranța publi-că. Este lăudabilă intenția celor de la Rutieră, iar noi avem toată disponibilitatea de a duce la capăt un astfel de proiect!".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.226 secunde