Polițiștii au protestat în lanțuri

650
Polițiștii  au protestat  în lanțuri - politiarutierapolitistimasinapol-1373087972.jpg

Articole de la același autor

Aproximativ 50 de sindicaliști din Poliție au protestat, vineri dimineață, legați cu lanțuri, în fața Ministerului Afacerilor Interne. Cei care au participat la proteste sunt lideri sindicaliști din cadrul Sindicatului Național al Agenților de Poliție din majoritatea județelor țării, și nu agenți care erau de serviciu. 

Protestul a durat două ore, s-a terminat în jurul orei 10,00, iar oamenii legii și-au cerut drepturile: modificarea prevederilor legale prin care să le fie decontate cheltuielile de transport, să fie eliminată prevederea "abuzive" prin care polițiștii pot fi cercetați disciplinar pentru faptele săvârșite în timpul liber sau care nu au nicio legătură cu atribuțiile de serviciu, să fie eliminată discriminarea dintre agenți și ofițeri, privind compensația de chirie etc.

Unii manifestanți au venit îmbrăcați în uniformă și s-au legat cu lanțuri la picioare. "Suntem prizonierii incompetenței voastre" - a fost mesajul pe care au vrut să-l transmită polițiștii guvernanților.

Protestele vor continua, și săptămâna viitoare, au anunțat polițiștii, dacă nu vor primi un răspuns favorabil din partea ministrului Radu Stroe. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5514 secunde