Polițiștii constănțeni, în pragul disperării! Hoții sunt scoși de după gratii chiar de victimele lor

582
1
Polițiștii constănțeni, în pragul disperării! Hoții sunt scoși de după gratii chiar de victimele lor - politistii-1466953940.jpg
Societatea românească nu contenește să surprindă pe zi ce trece. Munca polițiștilor constănțeni din ultimele două luni, în diverse cazuri, s-a dus pe apa sâmbetei din cauza inconștienței anumitor cetățeni. Mai exact, răspunderea penală în mai multe cazuri de furturi și înșelăciuni a fost înlăturată, după ce victimele s-au împăcat cu agresorii. În urma acestor împăcări, infractorii devin liberi și statul trebuie să suporte cheltuielile. 


Pe de-o parte, polițiștii pierd timp și folosesc resurse pentru a documenta și proba infracțiunile reclamate, iar pe de cealaltă parte, victimele dau cu piciorul aplicării legii pentru recuperarea banilor, uneori chiar și în plus față de cât aveau. Practic, după ce s-au văzut cu sacii în căruță, victimele nu mai dau nici doi bani pe actul legislativ. 


"Am avut indivizi arestați cu care persoa-nele vătămate s-au împăcat ulterior. Era vorba de furturi din buzunare. Nu au avut loc presiuni și amenințări, iar motivul ar fi, dacă mă întrebați, recuperarea preju-diciului. Persoanele vătămate își recupe-rează prejudiciul, nu vor să mai meargă prin instanțe și atunci apelează la această chestie, uitând că indivizii o să se simtă încurajați să săvârșească în continuare diverse fapte. În plus, statul român suferă, pentru că sunt multe cheltuieli care se fac, de personal, logistice și așa mai departe. Când are loc această împăcare, practic dosarul penal nu mai există, la cazier nu se vede nimic. Apoi ei își reiau «activi-tatea». Ducem muncă de convingere, pentru ca victimele să-și mențină plângerile, pentru că altfel este o luptă inegală", a declarat, pentru "Cuget Liber", cms. șef Tudorel Dogaru, comandant al Poliției Municipiului Constanța. 


Tâlhării șterse cu buretele 
Ionuț Roman, în vârstă de 41 de ani, ilustrează cel mai bine toate disfuncțiile acestui sistem, care permite eliberarea infractorilor, în condiții cel puțin ciudate. Roman este un exemplu elocvent: a săvârșit peste 10 tâlhării, dintre care 5 doar în 48 de ore. Prefăcându-se nebun, acesta a profitat de mai multe persoane, pe care le-a deposedat de bunuri. Culmea este că victimele au renunțat la plângeri după ce și-au recuperat prejudiciile. Magistrații au decis ca acesta să fie arestat la domiciliu, doar că nu a mai apucat să meargă acasă, oprindu-se la Spitalul Județean Constanța, acolo unde a mai făcut încă o victimă. 


"Unele dintre victime au ales o variantă ușoară, din punctul lor de vedere, și anume să se împace. Acest individ a avut în două zile, cinci fapte săvârșite. Toate cele cinci persoane vătămate s-au împăcat instant cu persoana respectivă, pentru că nu vor să ajungă în instanță, și-au recuperat prejudiciul. Pe moment, împăcarea poate fi soluția facilă și cea mai abordabilă, dar, dacă ne gândim că individul respectiv, în interval de 48 de ore, a săvârșit cinci fapte de furt, vă dați seama cam ce putea el să facă. Mai mult, prima oară, respectivul a primit arest la domiciliu, nu a mai apucat să ajungă la domiciliu și a mai săvârșit o altă faptă, în aceeași noapte, la spital. Motiv pentru care s-a înlocuit măsura arestului la domiciliu cu arestul preventiv", a mai adăugat cms. șef Tudorel Dogaru.


Comentează știrea

Sandu
27 iunie 2016
Cam nasol cu legile

Daca un rahat de om mi-a furat mobilul si apoi ma costa inca pretul unuia nou daca iau libere de la munca sa ma prezint la instantele ma-sii ,prefer ori sa dau o lada de bere unora sa-l mototoleasca pe hot,ori sa-mi retrag plangerea pur si simplu,daca am facut-o. Nu intelegeti ca procedurile de la noi si legile incurajeaza infractorii? E bine sa rupi degetele ,mainile si picioarele hotilor,daca poti singur sau ajutat de prieteni,altfel,de la asa zisul stat sa nu te astepti ca vei fi protejat fara sa-ti asumi cheltuieli personale in plus fata de taxele oricum luate de la tine.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5502 secunde