ACUZAȚII GRAVE din rândul POLIȚIEI:

"Polițiștii lucrează mai mult pentru confortul șefilor decât pentru comunitate"

1007
4

Articole de la același autor

Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual este nemulțumit de felul în care oamenii au început să perceapă poliția. Aceștia cer ca oamenii legii să nu mai fie ținuți în birouri pentru a se ocupa de hârțogăraie, ci să fie lăsați în stradă, pentru siguranța cetățenilor. SNPPC îi acuză pe mai marii din minister de faptul că meseria de polițist le aduce, în ultima perioadă, numai neplăceri și din ce în ce mai multe persoane se debarasează de imaginea instituției. 


"Suntem foarte aproape de momentul când cetățenii, comunitățile, se vor debarasa de instituția Poliției Române și de autoritatea ei, preferând soluții alternative sau chiar liberul arbitru, atunci când siguranța fiecăruia și ordinea publică vor amenințate. Principala cauză a respectivei atitudini cetățenești este aceea că polițiștii sunt folosiți excesiv pentru treburi și chichițe func-ționărești, de interior, în loc să-și concentreze energia și timpul în folosul ordinii publice și al problemelor de siguranță a cetățeanului", precizează reprezentanții SNPPC.


"Polițiștii lucrează pentru confortul șefilor


Mai mult, sindicatul polițiștilor îi acuză pe cei cu funcții de conducere de subiectivitate și de faptul că polițiștii lucrează mai mult pentru șefi, nicidecum pentru cetățeni. "Oamenii au aflat și observă că polițiștii lucrează mai mult pentru confortul ierarhic al șefilor (de formațiune, de secție, de județ, de direcție etc.) decât pentru comunitate. Încă și mai mult, publicul este enervat peste măsură de activitățile en-gros pe care poliția le face din când în când, atunci când situația s-a degradat peste măsură", afirmă SNPPC. 


Ministerul are o "pasiune pentru poliția de vitrină"


SNPPC acuză că pe șefii din minister nu îi interesează decât să păstreze anumite aparențe, nicidecum să acționeze pentru siguranța cetățenilor. Mai mult, sindicatul are probleme și cu faptul că foștilor polițiști de la MAI, trecuți la primărie, li se îngăduie un furt de imagine.


"Pasiunea pentru poliția de vitrină a prins așa de mult pe conducătorii instituției încât ei acordă resurse doar pentru vizibilitate, nicicum pentru servicii de calitate acordate cetățeanului. Acum este clar de ce autoritatea centrală de ordine publică a statului nu a mișcat un deget pentru a nu se aviza uniformele polițiștilor locali și colanțările autovehiculelor acelora care, toate imită imaginile de marcă ale Poliției Române. Practic, nici nu este înregistrat setul de logo-uri, grafică și ținute al poliției naționale. La început, lumea se întreba cum de foștilor polițiști, transferați de la MAI la primării, li se îngăduie acest furt de imagine. Inclusiv, culmea tupeului: folosirea tricolorului pe logo-ul de pe mașinilor poliției locale! Toate copierile fiind făcut cu o maximă timiditate, pentru că termenul de «Locală» este scris mărunt-mărunt, față de elementele copiate de la poliția de stat. Astfel, strada pare cu adevărat protejată de poliție", spun reprezentanții Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual. 


"Sancționarea excesivă duce la imaginea proastă a instituției"


"Polițiștii MAI-ului, trimiși să-și realizeze indicatorii "de carton" agreați de București, sancționează - și ei - excesiv cetățenii, cu precădere pe cei obișnuiți, lucru care duce la imaginea din ce în ce mai proastă a instituției și la o mărire a distanței față de omul de bine. Excesul de "performanță" a distrus deja cooperarea civică a cetățeanului de rând cu instituția. O colaborare spontană și benevolă, atunci când este nevoie de martori sau de culegere de informații simple, banale, dar utile pentru precizarea unei probleme de interes polițienesc", spune SNPPC. 


Comentează știrea

Constantean
25 aprilie 2013
politistii gardieni publici

FOARTE ADEVARAT ! MAIMUTOII DE LA POLITIILE LOCALE DE PRIMARIE, ARD GAZUL AIUREA SI NU PRIND HOTI ,SUNT UN FEL DE SERVITORI PLATITI DIN BANUL PUBLIC AI PRIMARULUI ...

geo
25 aprilie 2013
ABUZ PT CONFORT

Stiati domnilor de la sindicat ca Dancu,actualul sef imputernicit nu interimar al politiei, comite abuzuri obligand agentii sa semneze rapoarte de detasare impotriva vointei lor?! La politia locala nu sunt politisti transferati de la politia nationala, ci doar oameni angajati din viata civila. Politia locala este tot un instrument pt abuzurile politice.

antonio
25 aprilie 2013
studiati

dlor sindicalisti! inainte de a va da cu parerea asupra perceptiei politiei de catre populatie, ar trebui sa reflectati adanc la cazurile reprobabile pe care agentii le comit. ar trebui ca politistul sa fie in slujba si pentru comunitate. ce perceptie sa aiba cetateanul care este furat, talharit, violat si organele de ordine intorc spatele. cum se simte cetateanul cand in tomis 3 este agresat de tuciurii care vand tigari? cand in acceeasi zona se smulg lantisoare si cercei? cum este cand esti buzunarit in autobuz? cum este cand ti se fura usa, poarta, capacele de canalizare, masina,etc? cum este sa nu ai siguranta pe strada? toti vad cu ce se ocupa politistii dvs. mai putin cu a-si indeplini sarcinile de serviciu. aroganta,si tupeul caracterizeaza pe multi agenti. faceti un pic de ordine in ograda, o privire atenta in oglinda si mai multa receptivitate la parerile pertinente ale cetatenilor, a celor care va platesc si pe care numai cu respect nu ii tratati.

mihu
20 iunie 2013
spagari

apropos vad ca se plimba si la mine in cartier ,in statia de autobuz parcheaza doar cei cu masini scumpe si nui vede daca opreste un om sarac nu in stati imediat pe ei,de fapt cred ca sa schimbat lege ,la fiecare colt este parcata o masina scumpa eu stiam ca nu este voie vezi Moldove cu Iorga aceias masina a une doamne (parerea ei)

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5902 secunde