Polițiștii se revoltă: nu mai vorbesc cu șefii pe WhatsApp!

42881
Polițiștii nu mai sunt de acord să le fie transmise dispoziții, prin mijloace ce nu sunt prevăzute de cadrul legal, cum sunt, de exemplu, grupurile de WhatsApp. Drept pentru care oamenii legii din mai multe inspectorate au părăsit, în masă, grupurile respective. La Constanța, spun sindicaliștii, meteahna șefilor de a folosi WhatsApp-ul pentru a transmite fel de fel de informații subordonaților nu mai este în vogă de vreo doi ani.

Mijloace moderne de comunicare, precum aplicațiile telefonice, sunt folosite în prezent în toate instituțiile statului. Este o realitate, fie că este recunoscută sau nu. Dar nu este legală în toate cazurile. În special când informațiile cu care se lucrează pot avea caracter clasificat. Este, de exemplu, cazul polițiștilor, care pot fi acuzați de încălcarea HG 585/2002 pentru aprobarea standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate, dacă transmit informații secrete prin astfel de aplicații.

„Dacă încalcă aceste prevederi, se poate ajunge inclusiv la retragerea autorizației de informații clasificate, iar în lipsa acesteia, polițiștii sunt puși la dispoziția unității și pot chiar să ajungă în situația de a li se înceta raporturile de serviciu. Datele cu caracter personal ale persoanelor cu care polițiștii interacționează sunt interzise a fi prelucrate și distribuite prin intermediul acestor aplicații, tocmai pentru că Regulamentul general pentru protecția datelor cu caracter personal (GDPR) interzice asemenea operațiuni”, au arătat reprezentanții Sindicatului Europol.

Prin urmare, polițiștii din mai multe județe, în frunte cu cei din Cluj și Maramureș, au decis să părăsească grupurile profesionale de WhatsApp. În primul rând, ca o măsură de protest pentru că guvernanții le ignoră cu încăpățânare solicitările privind creșterile salariale. „Se deconectează digital de la locul de muncă, aspect definit de Parlamentul European ca fiind un drept fundamental al angajatului în era digitalizării. Reprezentanții Parlamentului European au arătat că obiceiul de a fi mereu conectați digital la locul de muncă duce la un risc crescut de depresie, anxietate și epuizare profesională (burnout). Ne reafirmăm aprecierea față de determinarea colegilor noștri din cele două unități care au ales să pună în practică această formă de protest și invităm polițiștii din toată țara să părăsească grupurile «profesionale» de WhatsApp”, au mai afirmat sindicaliștii.

Și la Constanța au fost folosite, la un moment dat, în mod excesiv aceste aplicații telefonice, spun oamenii legii, dar de aproximativ doi ani – mai precis, de când s-a schimbat conducerea Inspectoratului de Poliție Județean! – comunicările se limitează la informări scurte și banale, privind chestiuni de ordin organizatoric, precum orele sau datele unor ședințe. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.8313 secunde