Polițistul din Constanța care nu ia mită!

1416
3
Polițistul din Constanța care nu ia mită! - titeimariuspolitiatransporturipa-1363972742.jpg
Agentul principal Marius Țiței este unul dintre polițiștii constănțeni care face cinste uniformei pe care o poartă. În două rânduri au încercat infractorii să-l mituiască, dar de fiecare dată i-a dat pe mâna ofițerilor anticorupție. Este un om corect, și așa cum spune el, vrea să-și facă meseria ținând capul sus.

În vârstă de 36 de ani, agentul principal Marius Țiței lucrează de șapte ani în cadrul Poliției Transporturi, iar de trei ani este șeful Postului TF Palas. E drept, meseria de polițist presupune un volum considerabil de muncă, nopți petrecute departe de familie și chiar riscuri, dar îi place. "Este o meserie frumoasă", mărturisește polițistul, chiar și când insist asupra greutăților pe care le implică aceasta. "Sunt și acestea, dar ai satisfacții când prinzi hoții și dovedești că ei sunt făptașii. Pentru că, deși prinși în flagrant, ei tot îl iau pe «Nu» în brațe și trebuie să muncești pentru fiecare dovadă", ne spune agentul de poliție, cu zâmbetul pe buze.

Și tocmai pentru că îi place ceea ce face, pentru că este un om corect și vrea să țină capul sus când merge pe stradă și mai ales când dă cu ochii de cei pe care-i anchetează, nu primește mită!

Cel mai recent, infractorii au încercat să-l înduplece cu bani săptămâna trecută. "Am fost în control la un centru de fier vechi, erau indicii de evaziune, așa că i-am cerut administratorului să-mi aducă mai multe documente. Așa că săptămâna trecută, luni sau marți, a intrat la mine în birou, l-am simțit imediat că vrea să mă mituiască, i-am cerut să iasă puțin. Am pornit telefonul, să înregistreze, l-am invitat înapoi și atunci a scos banii. I-am spus să-și țină banii și să revină la ora 15,00. La ora aceea totul era pregătit, cu Direcția Generală Anticorupție…", poves-tește polițistul.

Lovit de cel care a vrut să-l mituiască

Suma nu era mare, 150 de lei, așa că cei abilitați au hotărât ca mituitorul, Valentin Mihai, admi-nistrator al SC Leo Gab Activ SRL Constanța, să fie cercetat în libertate, dar și să-i aducă polițis-tului actele necesare pentru continuarea anchetei în dosarul pe care-l avea în lucru. De data aceasta, alta a fost atitudinea celui prins pe picior greșit. "A doua zi după ce a fost trimis în judecată pentru dare de mită, a venit la Secția Regională Transporturi, unde mă aflam, pentru a-mi aduce actele. Ne aflam într-unul din birouri, a scos documentele și am văzut că fișa de magazie era modificată. I-am atras atenția și atunci s-a enervat și a aruncat hârtiile. Când m-am întors să le ridic, el a fugit din birou. L-am prins aproape de poartă, l-am prins de mânecă și atunci m-a împins și mi-a tras un pumn. L-am văzut la timp și m-am ferit…", a continuat agentul princ. Țiței.

Acum, respectivul administrator face și obiectul unei cercetări privind activitatea desfășurată de centrul de fier vechi, este acuzat și de dare de mită, și de ultraj.

"El știa că nu iau mită, venise cu o săptămână înainte de incident și a încercat să-mi cumpere o plăcintă. L-am refuzat și mi-a spus că a auzit el că la mine nu trebuie să încerce cu bani. Și tot a încercat…", a adăugat Marius Țiței.

"Cum aș mai ține capul sus?"

Alții care au încercat au fost, în 2010, doi frați și tatăl lor, din Murfatlar. Unul dintre frați, Marian Niță, a fost prins în timp ce fura șină de cale ferată din zona stației CFR Palas. După audieri, el a fost lăsat să plece, dar a doua zi a revenit, cu fratele, Ionel Niță, și tatăl său, Ioan Niță. Ei i-au oferit polițistului 1.500 de lei pentru a face "uitat" dosarul penal. Și atunci, ca și anul acesta, agentul de poliție i-a sesizat pe ofițerii DGA.

"După evenimentele de atunci, am crezut că nu mi se va mai întâmpla. Se pare că m-am înșelat…", spune polițistul.

"Dacă aș fi luat banii, cum aș mai fi putut să țin capul sus în fața hoților? Dacă accepți, nu mai poți să le atragi atenția că ceea ce fac ei este ilegal. De ce să ajung la mâna lor?", afirmă, hotărât, omul legii.

"În zona Palas este liniște…"

Agentul princ. Țiței și colegii săi de la Postul TF Palas au în supraveghere porțiunea de cale ferată cuprinsă între jumătatea distanței dintre Valu lui Traian și Constanța, Ovidiu, Podul Butelii și strada Caraiman. Dacă în trecut aceasta era una dintre zonele problematice - sunt cuprinse cinci triaje, ceea ce reprezintă o mare atracție pentru hoți! - în ultima perioadă "este liniște". "Numărul furturilor s-a redus, pentru că mulți dintre făptași au fost prinși și arestați. Acum, acasă au mai rămas femeile și copiii. În general, în zona noastră nu vin hoții din alte părți, ci autohtonii, cei din Palas, Medeea, CET. Dar în ultima perioadă este liniște", mărturi-sește polițistul. E drept, ar fi și mai bine dacă CFR și-ar asigura paza propriilor bunuri, căci astfel furturile din infrastructura căilor ferate ar fi descurajată.

Comentează știrea

nicolaie
23 martie 2013
Felicitari,! Domnule politist.

Este chiar foarte bine sa fie prezentati astfel de oameni.Au si ei,"durerirele"lor si continua sa-si faca treaba.Merita felicitari asa cum cei corupti merita huiduiti.Am ferma convingere ca "uscaturile"vor fi indepartate din randul lor.

MIELUTU
23 martie 2013
coruptia s-a nascut in epoca de piatra

gresiti, uscaturi sunt peste tot.adevarat la un alt nivel.in occident acum 20 de ani am schitat un gest spre buzunar cu intentia sa mituiesc un agent de circulatie,asa cum m-au invatat comunistii.agentul intelegand,m-a atentionat ca daca continui"operatiunea" intru in mare conflict cu legea.de atunci mi-am facut doi priateni unul comisar ,altul comandant care imi anuleaza toate amenzile....Deci sa o lasam mai moale si sa recunoastem doar ca la noi este un sport national, iar la ei o relatie.

Cls
23 martie 2013
Curiozitate

Bravo lui!...dar daca îl pun lânga mine zici ca este tata.Eu am 38 de ani. Chiar nu are nici o relevanta dar,pe bune,...are 36 de ani nenea politistu'?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4597 secunde