Pompierii au căutat două cadavre, văzute plutind pe Siutghiol
Articole de la același autor
RĂSTURNARE DE SITUAȚIE în cazul morții lui Răzvan Ciobanu! Ce cale a urmat dosarul penal
03 Decembrie 2019
UPDATE. Fetița dispărută la Ovidiu a fost găsită!
27 Noiembrie 2019
CATASTROFĂ NAVALĂ LA MIDIA! Informație de ultim moment despre nava scufundată ieri
25 Noiembrie 2019
Mulți picați în rândul celor care vor permisul auto. Sunt de vină examinatorii sau emoțiile?
04 Noiembrie 2019
GRAV ACCIDENT RUTIER în apropiere de Ovidiu. Victima - neidentificată! - este ÎN COMĂ
05 Noiembrie 2019
Un apel la numărul unic de urgență i-a alertat, ieri dimineață, pe militarii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea". O persoană aflată la unul dintre etajele superioare ale blocurilor din stațiunea Mamaia, din zona Butoaie, a semnalat, în jurul orei 8.30, că a observat două trupuri umane plutind pe lacul Siutghiol, în apropierea blocului Lake Boutique. La fața locului au ajuns, în scurt timp, o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD și o ambarcațiune. Militarii au periat zona, în vreme ce câțiva colegi au urcat pe balconul de unde apelantul ar fi văzut trupurile și au verificat zona cu binoclul. După aproximativ două ore de căutări, militarii au concluzionat că a fost vorba despre o sesizare care nu s-a confirmat, nefiind găsit niciun trup la suprafața lacului sau indicii că persoane ar fi ajuns în lac.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 11 Decembrie 2019
Marţi, 10 Decembrie 2019
Luni, 09 Decembrie 2019
Marţi, 03 Decembrie 2019
Luni, 02 Decembrie 2019
Luni, 02 Decembrie 2019
Duminică, 01 Decembrie 2019
Luni, 25 Noiembrie 2019
Sâmbătă, 23 Noiembrie 2019
Vineri, 15 Noiembrie 2019