Poveștile tragice a 26 de cetățeni afgani prinși când intrau ilegal în România

2571
3 min citire
Poveștile tragice a 26 de cetățeni afgani prinși când intrau ilegal în România - fond-migranti-1754412477.jpg
Un cetățean bulgar a fost condamnat, zilele trecute, de magistrații Tribunalului Constanța, la doi ani și două luni de închisoare cu suspendare, după ce a fost prins în flagrant când transporta ilegal 26 de migranți afgani, într-un camion. Aceștia au fost depistați de polițiștii Gărzi de Coastă, în apropierea graniței dintre Bulgaria și România.
Potrivit anchetatorilor, inculpatul, care nu deținea permis de conducere valabil, conducea o autoutilitară destinată transportului de marfă, nu de persoane. Migranții erau înghesuiți în spatele dubei, fără ventilație sau protecție, iar unul dintre ei a fost nevoit să se așeze lângă șofer pentru a-l putea alerta în caz că unei persoane din spate i se făcea rău. Toți cei 26 de cetățeni din Afganistan au fost preluați de polițiștii de frontieră români, după ce au fost depistați pe teritoriul țării, la data de 25 mai 2023.
Bărbatul judecat a recunoscut integral faptele în fața instanței și a cerut să beneficieze de procedura simplificată. În declarațiile date în fața anchetatorilor, el a precizat că a fost contactat prin aplicația Messenger de o cunoștință din Bulgaria, care i-a propus să transporte mai multe persoane în schimbul unei recompense financiare substanțiale. El a acceptat fără să pună întrebări. Mai mult, inculpatul a relatat că, după ce a fost eliberat în urma primelor audieri, cinci dintre complicii săi au venit la locuința sa și i-au oferit 5.000 de leva pentru a nu coopera cu poliția. El a refuzat și i-a denunțat autorităților, aceștia fiind ulterior reținuți.
Declarațiile cetățenilor din Afganistan
Având calitatea de martori în dosar, migranții afgani au povestit că au fugit din țara natală din cauza regimului politic și au plătit diferite sume de bani unor rețele de traficanți care promiteau să îi ducă în vestul Europei.
Punctul de plecare a fost, de fapt, în Turcia, unde migranții au fost ascunși și transportați de niște cetățeni turci și bulgari.
„Am plecat din Afganistan, singur, în urmă cu aproximativ 15 luni, ilegal în Iran, pe jos, deoarece mă simțeam în pericol pentru că am făcut parte din Serviciile de Securitate Națională Afgană, cu scopul de a mă duce în (…), unde am un copil care a ajuns de un an și jumătate acolo și vreau să ajung la el.
In Iran am stat cam două luni, după care am ajuns în Turcia, tot ilegal, plătind suma de 3.000 de lire cash, unei persoane de cetățenie afgană, care se ocupă cu traficul de migranți. În Turcia am stat într-un centru de cazare pentru migranți, până în urmă cu 20 zile, când m-a sunat fratele meu care este în Afganistan și mi-a spus că a vorbit cu un traficant turc, căruia i-a plătit 7.000 de lire, pentru a mă ghida să ajung”, a declarat unul dintre migranți.
Un alt martor din dosar, și el cetățean afgan, a declarat în fața instanței că de patru luni încearcă să ajungă în Europa, la sora sa, pentru a munci, însă de fiecare dată este depistat de Poliția la Frontieră.
În fața judecătorilor, alt migrant a povestit cum de opt ani a plecat ilegal din Afganistan și muncea, fără acte, în Turcia, la o croitorie. El a vrut să ajungă în Europa, să muncească, după ce s-a schimbat regimul politic, iar migranții de pe teritoriul țării urmau să fie returnați în țările de origine.
Migranții au spus că se temeau pentru viața lor, că au fost transportați timp de mai multe ore în condiții precare, pe întuneric, ghidați de o călăuză care purta o cagulă și le vorbea în engleză doar pentru a le da indicații.
Din informațiile disponibile în dosar reiese că cel mai tânăr migrant avea vârsta de 13 ani, la data desfășurării întâmplărilor.
Pentru faptele sale, zilele trecute, inculpatul a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru trafic de migranți și la șase luni pentru conducerea unui autovehicul fără permis. Cele două pedepse au fost contopite, rezultând o condamnare finală de doi ani și două luni, cu suspendarea executării sub supraveghere. Instanța a dispus ca acesta să fie monitorizat de Serviciul de Probațiune Constanța.
Decizia nu este definitivă, părțile din dosar având posibilitatea să facă apel la instanța superioară.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0479 secunde