Președintele Băsescu îi retrage lui Cătălin Voicu Ordinul "Virtutea Militară" acordat în 2002

198
Președintele Traian Băsescu a semnat, ieri, un decret prin care îi retrage lui Cătălin Voicu Ordinul "Virtutea Militară" - în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, acordat acestuia în noiembrie 2002. "Președintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat joi, 9 mai a.c., decretul prin care se retrage Ordinul «Virtutea Militară» - în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, acordat prin Decretul nr. 981 din 29 noiembrie 2002, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 911 din 14 decembrie 2002, domnului Cătălin Voicu, având în vedere Decizia Penală nr. 86 din 22 aprilie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a României", se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale. În 22 aprilie, fostul senator Cătălin Voicu a fost condamnat definitiv de instanța supremă la șapte ani de închisoare cu executare, în dosarul în care a fost judecat pentru corupție. Înalta Curte de Casație și Justiție i-a condamnat definitiv pe fostul senator Cătălin Voicu la șapte ani de închisoare cu executare și pe Marius Locic, administrator al SC Locic Imobiliare SRL, la patru ani de închisoare cu executare. Florin Costiniu, fost președinte al Secției civile și de proprietate intelectuală a ICCJ, și Costel Cășuneanu, asociat la SC PA&CO Interna-țional SRL Bacău, au primit condamnări de câte patru ani de închisoare, în cazul celor doi instanța dispunând suspendarea executării pedepsei pe un termen de încercare de nouă ani. Cătălin Voicu, Florin Costiniu, Costel Cășuneanu și Marius Locic au fost trimiși în judecată în 21 mai 2010, de procurorii Direcției Națio-nale Anticorupție, pentru trafic de influență, complicitate la trafic de influență, cumpărare de influență și, respectiv, fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3066 secunde